În Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale va avea loc Festivalul anual "De dragul frumosului"
Anul 2011 este declarat de către Patriarhia Română an omagial al Tainelor Botezului şi Cununiei. De aceea, festivalul se va sprijini pe aceste două tematici pentru a-şi deschide porţile artiştilor şi iubitorilor de frumos. În cadrul festivalului manifestările culturale nu vor fi legate doar de tradiţia poporului român, ci vor fi invitaţi şi artişti contemporani, români, francezi şi de alte neamuri.
Festivalul va fi deschis miercuri 1 iunie, cu Vecernia sărbatorii Înălţării Domnului, la reşedinţa mitropolitană de la Limours, şi se va încheia în acelaşi loc printr-un cuvânt concluziv al Înaltpreasfinţitului Iosif în seara zilei de duminică 5 iunie. Locurile de desfăşurare a manifestării vor fi, între altele, Institutul Cultural Român, Ambasada României, Musée des Invalides, Cinematograful "Latina", Catedrala mitropolitană "Sfinţii Arhangheli", Parohia "Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva".
Evenimentele festivalului vor îmbina conferinţe şi dezbateri pe tema Botezului şi a Cununiei, cu spectacole de teatru, lectură de texte inedite, vizionare de filme, expoziţii de sculptură, ceramică, pictură şi fotografie, concerte de muzică clasică şi tradiţională.
Vor fi prezente în egală măsură parohiile, mănăstirile şi atelierele de artă din Mitropolia Ortodoxă Română din Europa Occidentală şi Meridională, precum şi invitaţi din afara Mitropoliei. Cu sprijinul Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, vor fi prezente grupuri tradiţionale din Bistriţa-Năsăud şi din Mehedinţi, ce vor pune „în scenă” obiceiuri de nuntă. Organizatorii vor încerca să prezeinte şi grupuri tradiţionale ale celorlalte popoare din cadrul Mitropoliei.
Una din zilele festivalului va fi dedicată unui târg de artă populară, artă religioasă şi obiecte de cult. Această sărbătoare câmpenească va permite, de asemenea, participanţilor, să aprecieze arta culinară românească şi franceză.
sursa: mitropolia.eu