Mitropolitul Irineu Mihălcescu va fi omagiat la Mănăstirea Agapia

Arhiepiscopia Iaşilor

Mitropolitul Irineu Mihălcescu va fi omagiat la Mănăstirea Agapia

Vrednicul de pomenire Mitropolit Irineu Mihălcescu va fi comemorat astăzi, 11 iunie 2016, la Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ, locul unde se află mormântul ierarhului. Momentul comemorării are loc la două zile după praznicul Înălţării Domnului şi cinstirii eroilor români.

La Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ va fi pomenit astăzi, 11 iunie 2016, Mitropolitul Irineu Mihălcescu (1874- 1948), care îşi doarme somnul de veci în cimitirul acestei aşezări monahale. Momentul cinstirii marelui ierarh se înscrie în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul, fiind iniţiat de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, întrucât Mitropolitul Irineu a văzut lumina zilei în localitatea Valea Viei, comuna Pătârlagele din judeţul Buzău. Programul manifestărilor religioase va începe la ora 9:00 cu oficierea Sfintei Liturghii de către IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian, IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În continuare, se va săvârşi Parastasul pentru vrednicul ierarh şi Trisaghionul la mormântul mitropolitului mutat la Domnul pe 5 aprilie 1948, după cum ne-a relatat maica Maria Giosanu, bibliotecara Mănăstirii Agapia. „Momentul comemorării are loc astfel la două zile după praznicul Înălţării Domnului şi cinstirii eroilor români. Îl considerăm pe Mitropolitul Irineu unul dintre eroii neamului românesc pentru că a suferit mult pe timpul arhipăstoririi în Mitropolia Moldovei. Aceasta deoarece perioada cât s-a aflat la cârma Bisericii din Moldova a fost una grea. În acele vremuri, Moldova pierdea nordul Bucovinei şi Basarabia, iar apoi au urmat războiul şi foametea. Mitropolitul Irineu a suferit prigoana şi îndepărtarea din scaun, aşa cum au suferit şi alţi ierarhi ai Bisericii noastre în vremea regimului comunist. Cinstirea ierarhului se face aşadar într-o perioadă în care ne aducem aminte de eroii români“, a amintit maica Maria Giosanu.

Citește despre: