Mitropolitul Sava al Poloniei aniversează două decenii de la întronizare

Ortodoxia în lume

Mitropolitul Sava al Poloniei aniversează două decenii de la întronizare

Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii, aniversează joi, 31 mai, două decenii de la întronizare. Cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.

Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii s-a născut în 15 aprilie 1938 în Sniatycze, lângă Zamosc, Polonia. Michael Hrycuniak a urmat seminarul și apoi studii teologice, pe care le-a absolvit în anul 1961. A predat la Seminarul Ortodox din Varșovia și apoi la Academia Teologică Creștină din capitala Poloniei.

În 1964 a fost hirotonit diacon, iar în anul 1966 a absolvit doctoratul la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Belgrad și a fost tuns în monahism cu numele de Sava. În același an a fost hirotonit ieromonah și numit directorul biroului Mitropolitan din Varșovia. În anul 1970 a fost ridicat în rangul de arhimandrit și numit stareț al Mănăstirii Sfântul Onufrie din Jableczna, Polonia. Până în anul 1979 a fost lector în cadrul Academiei Teologice Creștine din Varșovia. În 25 noiembrie 1979 a fost hirotonit ca Episcop de Lodz-Poznan. În 1981 a fost transferat în Eparhia Bialystok-Gdansk. În anul 1987 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop.

Din martie 1990 a fost șef al catedrei de teologie a universității din Bialystok. În 1994, fiind format Ordinul Ortodox al Armatei Poloneze, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, a fost nominalizat de Ministrul Apărării Naționale ca Senior al Ordinului Ortodox al Armatei Poloneze, intitulat Episcop militar. În 1996 a fost numit general de brigadă.

În 1998 a încheiat activitatea din armata poloneză. În ianuarie, din cauza unei boli suferite de Mitropolitul Vasile al Poloniei, Arhiepiscopul Sava a fost ales locțiitor al tronului de Mitropolit. În data de 12 mai 1998, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze a ales în unanimitate Arhiepiscopul Sava ca Arhiepiscop de Varșovia și Mitropolit al întregii Polonii. Întronizarea a avut loc în 31 mai 1998.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: