Moaştele Sfântului Efrem cel Nou, în pelerinaj la Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Moaştele Sfântului Efrem cel Nou, în pelerinaj la Suceava

Credincioşii din Suceava sunt aşteptaţi astăzi, 26 iulie 2017, la Biserica „Sfântul Nicolae“ din incinta Spitalului Judeţean Suceava (spitalul vechi) pentru a întâmpina racla cu un fragment din moaştele Sfântului Efrem cel Nou. Aceasta va fi adusă de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Bulgariei şi va fi întâmpinată de IPS Pimen.

La Biserica „Sfântul Nicolae“ din curtea Spitalului Judeţean din Suceava, va fi adusă astăzi, 26 iulie 2017, la ora 17:00, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Odorul de mare preţ va fi întâmpinat de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de soborul slujitorilor. „Sfintele moaşte vor fi dăruite bisericii noastre în contextul împlinirii unui deceniu de la slujba Sfinţirii. Ne-am dorit de mulţi ani să avem un fragment din moaştele Sfântului Efrem cel Nou în locaşul de închinăciune din incinta Spitalului Judeţean din Suceava“, a menţionat părintele misionar de caritate Constantin Diaconaşu. Racla va rămâne pentru totdeauna în Biserica „Sfântul Nicolae“, aceasta urmând să fie oferită prin dragostea Înaltpreasfinţitului Părinte Ambrozie, Mitropolit de Durostorum (Bulgaria). „După ce vom primi delegaţia, se va ţine un cuvânt de întâmpinare, iar apoi va începe slujba Privegherii. Aşteptăm cu mare emoţie acest eveniment duhovnicesc pentru care ne-am pregătit de ceva timp. Îi invităm cu drag pe toţi credincioşii să fie alături de noi la această sărbătoare ce marchează un deceniu de rugăciune neîntreruptă în biserica noastră“, a menţionat pr. Constantin Diaconaşu. În zilele următoare, până pe 30 iulie, programul liturgic va cuprinde Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie (între 7:00 şi 12:00) şi Privegherea (ora 17:00). Biserica Spitalului Judeţean din Suceava a fost ridicată începând cu anul 2000, fiind construită în două etape, în formă de navă. Pictura a fost realizată de fraţii Mihoc. A fost sfinţită pe 5 august 1997 de Înaltpreasfinţitul Pimen. În fiecare zi, în acest sfânt locaş se săvârşeşte Sfânta Liturghie, Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului şi de două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea, Taina Sfântului Maslu.

Citește despre: