Moaştele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, în pelerinaj la Mănăstirea Piatra Sfântă din Iaşi
Racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul va ajunge joi, 13 octombrie, la ora 17:00, la Mănăstirea Piatra Sfântă – Tărâţa din Iaşi.
Pelerinajul va avea loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, prin bunăvoinţa arhimandritului Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna.
Acesta este organizat în contextul sfinţirii Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” a aşezării monahale, care va fi oficiată duminică, 16 octombrie 2022. Sfântul Ierarh Iacob Puteanul este al doilea ctitor al aşezământului monastic din dealul Buciumului. În 1754, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei, împreună cu domnitorul Grigore Ghica, a refăcut actuala biserică monument din piatră. În acelaşi an, a fost târnosită de către Sfântul Iacob Putneanul, care i-a oferit hramul Adormirii Maicii Domnului.
„Racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Iacob Puteanul va fi adusă de către o delegaţie de la Mănăstirea Putna. Aceasta va rămâne în mănăstirea noastră până duminică, 16 octombrie, când va fi sfinţită Biserica Naşterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, vom primi un fragment din moaştele Sfântului Iacob Puteanul pentru a rămâne în ctitoria sa de la Piatra Sfântă”, a menţionat protosinghelul Cristofor Ruxandu, stareţul Mănăstirii Piatra Sfântă.