Muntele Măslinilor

Reportaj

Muntele Măslinilor

    • Muntele Măslinilor
      Muntele Măslinilor

      Muntele Măslinilor

Muntele Măslinilor (Ierusalim) Muntele Măslinilor este situat în partea de răsărit a Ierusalimului și rămâne nemuritor în istoria creștinismului datorită faptului că de pe vârful lui S-a înălțat Iisus Hristos. Numele l-a primit de la Sfinții Evangheliști, datorită faptului că din timpuri străvechi a fost prielnic creșterii măslinilor și renumit pentru teascurile de ulei de măsline. Înalt de peste 800 m, el se învecinează în partea de nord cu Muntele Scopus, unde se înalță Noul Ierusalim, iar în partea de sud se unește cu Muntele Scandalului, ca apoi să dispară în Valea Gheenei. Pe versantul vestic se află însă cele mai multe locuri vrednice de închinare. Muntele Măslinilor este locul cunoscut din Sfânta Evanghelie ca fiind atât de iubit de Mântuitorul Hristos, dar și locul unde a fost prins Domnul. Pentru importanța lui în viața creștină, Muntele Măslinilor a fost totdeauna căutat de călugări și de pelerini. În acest spațiu sfânt, încă din secolul al IV-lea s-au întemeiat schituri și mănăstiri, fiind un loc de înaltă nevoință duhovnicească.