„Nădăjduim că această biserică se va finaliza prin rugăciunile Sfinţilor Martiri Brâncoveni“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Nădăjduim că această biserică se va finaliza prin rugăciunile Sfinţilor Martiri Brâncoveni“

Biserica „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi şi-a serbat ieri principalul hram. Miercuri, 15 august, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de un sobor de preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Ieşenii au participat ieri în număr mare la hramul Bisericii „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din cartierul ieşean Cantemir. După Sfânta Liturghie, oamenii au primit din partea consiliului şi comitetului parohial câte un pachet cu alimente. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început miercuri seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Predica de la sfârşitul slujbei a fost adresată de pr. prof. Vasile Nechita de la parohia „Sfântul Andrei“ din Iaşi. Părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a transmis apoi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, apreciind lucrarea pastoral-misionară de la parohia „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ derulată de pr. paroh Neculai Dorneanu şi de pr. Gheorghe Mihăilă, slujitor la acest sfânt lăcaş. Părintele paroh Neculai Dorneanu a vorbit apoi despre lucrarea de pictură în tehnica mozaic care se realizează în biserica unde slujeşte. În continuare, părintele Neculai Dorneanu a subliniat că Sfinţii Martiri Brâncoveni au fost un neam de români iubitori de credinţă, de cultură şi de artă. „Nădăjduim că această biserică se va finaliza prin rugăciunile Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Fiecare biserică este frumoasă dacă enoriaşii intră în ea cu evlavie să se roage“, a spus pr. paroh Neculai Dorneanu, care a mulţumit în continuare celor care sunt preocupaţi de lucrările aflate în derulare la Biserica „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“. „Încă din anul 2001, părintele protopop Vilie Doroşincă a fost preocupat de bunul mers al lucrărilor bisericii noastre. De asemenea, pr. prof. Vasile Nechita ne-a îndrumat de-a lungul anilor, mai ales că această parte a cartierului Cantemir a aparţinut, înainte de anul 2001, parohiei «Sfântul Andrei». Mulţumim Înalt Preasfinţitului Teofan, care ne-a încurajat să continuăm lucrările pe care le desfăşurăm, şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Preasfinţia Sa a efectuat mai multe vizite pastorale în biserica noastră şi a apreciat efortul dumneavoastră. Dorim ca acest sfânt lăcaş să fie viu prin prezenţa credincioşilor“, a adăugat pr. paroh Neculai Dorneanu, care şi-a îndreptat gândul de recunoştinţă faţă de preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor şi Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor care au slujit la Vecernia hramului. Ieşenii prezenţi la sărbătoarea din ajunul pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni s-au închinat icoanelor de pe catapeteasmă, au fost miruiţi, apoi au primit litie.

Citește despre: