„Naşterea de copii este o bucurie!”

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

„Naşterea de copii este o bucurie!”

Sâmbătă, 8 septembrie 2012, în ziua prăznuirii Naşterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cămârzani din judeţul Suceava şi-a serbat hramul. 

 

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită în altarul de vară al mănăstirii, de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diacon, în prezenţa a peste 500 de credincioşi. Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii.

În cuvântul de învăţătură, IPS Pimen a vorbit despre importanţa sărbătorii Naşterii Domnului şi despre reverberaţiile acesteia în viaţa duhovnicească a creştinilor. „Naşterea de copii este o bucurie, pentru că este o împlinire a poruncii lui Dumnezeu. Naşterea este rodul dragostei dintre soţ şi soţie, cu binecuvântarea Bisericii în Sfânta Taină a cununiei. Copiii născuţi înseamnă o legătură sufletească în plus între soţ şi soţie, dar şi în obştea în care familia trăieşte. Astăzi, o parte din lume se îngrijorează la gândul naşterii de copii, pentru că nu sunt posibilităţi materiale pentru creşterea şi îngrijirea lor. Nimic mai greşit decât această gândire! Dumnezeu poartă de grijă pentru hrana trupească a lumii întregi. Dumnezeu dă rognicie pământului şi Dumnezeu dă toate posibilităţile materiale existente în această lume. Lumea de astăzi greşeşte, încrezindu-se prea mult în belşug şi părăsind nădejdea strămoşilor noştri în puţinul care, bine chivernisit, prisosea întotdeauna”, a spus arhipăstorul Sucevei şi Rădăuţilor.

În încheierea cuvântului de învăţătură, IPS Pimen a mai spus: „Tot ce vedeţi în această mănăstire este rodul muncii, al credinţei, al rugăciunii şi al maicilor care trăiesc aici”, evidenţiind faptul că toată lucrarea gospodărescă desfăşurată în mănăstire a fost făcută de mâinile monahilor, de la lucrările de pietrărie, sculptură ori pictură etc.

La sfârşitul Sfintei Liturghii şi a parastasului săvârşit pentru ctitorii mănăstirii, toţi credincioşii prezenţi au fost invitaţi la masă.

Mănăstirea Cămârzani este o mănăstire de maici, situată în partea de sud a judeţului Suceava, în localitatea Valea Moldovei, la circa 7km de Fălticeni. A fost locaşul de suflet a Preasfinţitului Gherasim Putneanul, fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, unde a şi fost înmormântat după trecerea sa la Domnul în anul 2004. (N.P.)

Citește despre: