Naşterea Maicii Domnului, serbată în Moldova

Arhiepiscopia Iaşilor

Naşterea Maicii Domnului, serbată în Moldova

Biserica noastră prăznuieşte astăzi Naşterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută şi sub numele de Sfânta Marie Mică. Mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei o vor cinsti prin rugăciune pe Născătoarea de Dumnezeu.

Credincioşii sunt aşteptaţi astăzi să participe la slujba Sfintei Liturghii, care va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani, care îşi serbează hramul. În Arhiepiscopia Iaşilor va mai fi sărbătoarea hramului la Mănăstirile Sihăstria, Tazlău şi Dumbrăvele, aflate în judeţul Neamţ.

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi astăzi să participe la hramul Mănăstirii Hadâmbu, aflată în comuna Mironeasa, judeţul Iaşi. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început ieri-dimineaţă, când au fost săvârşite slujba Acatistului şi Sfânta Liturghie. Apoi a fost scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Biserica „Naşterea Maicii Domnului“, care a fost aşezată în baldachinul din incinta veche a aşezării monahale. Aseară au fost oficiate slujba Vecerniei unită cu Litia şi Taina Sfântului Maslu, iar la miezul nopţii s-au săvârşit Miezonoptica şi Utrenia, fiind citite mai multe rugăciuni pentru sănătate. Astăzi va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. De la ora 14:00, pelerinii vor participa la Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Acatistul Maicii Domnului, grabnic ajutătoare (ora 15:00), Vecernia mică (ora 16:00) şi la Paraclisul Maicii Domnului (ora 20:00).

Două mănăstiri din judeţul Vaslui, în straie de sărbătoare

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului va fi marcată astăzi şi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi. După Sfânta Liturghie, care va fi săvârşită în capela spitalului, în Unitatea de Primire Urgenţe, va fi oficiată slujba Aghezmei mici. După cum a relatat pr. Florin Cristea, misionar de caritate în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi, la finalul slujbei, clădirea spitalului va fi binecuvântată cu apă sfinţită.

Tot azi va fi sărbătoare la Mănăstirea Cămârzani din judeţul Suceava. Aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Şi Schitul Piatra Tăieturii din judeţul Suceava, aflat la o altitudine de 1.700 de metri şi la o distanţă de 24 de kilometri faţă de oraşul Vatra Dornei, pe drumul ce duce în Munţii Călimani, îşi cinsteşte ocrotitoarea.

PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sluji astăzi la Mănăstirea Alexandru Vlahuţă din judeţul Vaslui, care îmbracă straie de sărbătoare. O altă aşezare monahală din judeţul Vaslui aflată în sărbătoare este Mănăstirea Rafaila.

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Giurgeni din judeţul Neamţ. Pelerinii se pot închina în biserica acestei aşezări monahale la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Citește despre: