“Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț are un nou paroh
Biserica “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamț are de ieri un nou paroh.
Biserica “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamț are de ieri un nou paroh. Instalarea părintelui profesor Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin și Elena" din Piatra Neamț și fost slujitor la Biserica “Pogorârea Sfântului Duh“ - Gară din Piatra Neamț, a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de pr. Dumitru Ailincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamț, alături de un sobor de preoți. “Am dat citire deciziei de numire și de transfer a părintelui profesor Dan Ovidiu Cojan. Am arătat, de asemenea, intenția Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de a da o nouă dimensiune slujirii misionar-pastorale și cultural-sociale în această biserică voievodală“, a declarat pr. protopop Dumitru Ailincăi. (C.C.)