1 septembrie 2011

†BARTHOLOMEU

Prin Mila lui Dumnezeu

Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic

Către plenitudinea Bisericii

Har și Pace de la Creatorul, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Iubiți copii în Domnul,

Harul lui Dumnezeu ne-a făcut vrednici astăzi să începem încă un an bisericesc, încă un ciclu festiv, în cadrul căruia suntem chemați să ne luptăm duhovnicește pentru a evalua mai bine potențialul pe care l-am primit pentru a crește în „asemănarea” lui Dumnezeu așa încât să devenim sfinții Lui.

Totuși, astăzi, pe 1 septembrie, prima zi a anului bisericesc este dedicată – la inițiativa Patriarhiei Ecumenice – rugăciunii pentru mediul natural. Această decizie de pionierat nu este fără legătură cu lupta noastră spirituală care aduce buna transformare a persoanei umane și felul în care ea contribuie la îmbunătățirea relației noastre cu mediul și cu cultivarea sensibilității noastre pentru protejarea și păstrarea ei.

De aceea, astăzi, lăudăm sfântul nume al lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit nouă, umanității, darul naturii, pe care îl păstrează și îl susține, ca pe cel mai potrivit mediu al ființelor umane pentru a se dezvolta în trup și spirit. În același timp, nu putem rămâne tăcuți în fața faptului că umanitatea nu onorează acest dar dumnezeiesc și în loc de aceasta distruge mediul prin lăcomie și ambiții egoiste.

Așa cum bine știm, mediul nostru constă din pământ, apă, soare, aer, dar și faună și floră. Umanitatea poate beneficia de natură spre binele ei, dar numai până la un punct, așa încât ea să înflorească și să aibă oportunitatea de a-și regenera resursele de energie consumate și creaturile vii. În orice caz, exploatarea potrivită a naturii este o poruncă a lui Dumnezeu încă înainte de Adam și după el. Totuși, exploatarea extremă – care este din păcate un fenomen al ultimelor două secole de istorie umană – distruge armonia echilibrului naturii și duce la stingerea și distrugerea naturii, precum și a umanității înseși, de vreme ce noi nu putem supraviețui într-un ecosistem al cărui echilibru a fost distrus ireversibil. Rezultatul acestui fenomen este apariția și proliferarea bolilor cauzate de poluarea bunurilor nutriționale prin activități umane.

În vremea noastră, exsită o atenție deosebită asupra semnificației pădurilor și în general a plantelor pentru înflorirea ecosistemului pământesc și pentru protejarea resurselor de apă. Dar nu putem să uităm importanța animalelor, pentru funcționarea bună a lumii. Animalele au fost dintotdeauna prietenii umanității și slujitori ai nevoilor umane, dându-ne mâncare, îmbrăcăminte, transport, dar și protecție și afecțiune. Relația oamenilor cu animalele a fost foarte apropiată, așa cum demonstrează faptul că au fost create în aceeași zi cu Adam și Eva (Facere 1, 31) și porunca lui Dumezeu către Noe de a salva fiecare specie de animale în perechi înaintea marelui potop (Facere 6, 19). Este caracteristic că Dumnezeu are o grijă specială pentru păstrarea împărăției animalelor. În viețile sfinților, există numeroase istorisiri despre relațiile excelente dintre sfinți și fiarele sălbatice, care în mod normal nu ar fi asociate cu prietenia față de oameni. Aceasta desigur, nu din cauză că animalele au o parte rea, ci datorită rezistenței noastre față de harul lui Dumnezeu și consecințelor acestei rezistențe pentru relația noastră cu elementele și cu animalele. Oricum, unul dintre rezultatele frângerii relației lui Adam și Eva cu Dumnezeu a fost tulburarea relației lor cu mediul: „Blestemat este pământul pentru tine. Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului. În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care au fost făcut, căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 17-19). Reconcilierea cu Dumnezeu aduce deci reconcilierea omului cu natura.

După toate acestea, este clar că relația noastră bună cu mediul se dezvoltă paralel cu relația noastră proprie cu Dumnezeu. Noi toți știm istoria din viețile sfinților despre experiența Sfântului Antonie cel Mare, care la vârsta de 90 de ani a decis, cu povățuirea îngerului Domnului, să intre în deșertul adânc al Nilului pentru a căuta un alt eremit, Sf. Paul de Theba, pentru a beneficia spiritual de acesta. După ce a mers trei zile pe urmele animalelor, a ajuns până lângă un leu care a îngenunchiat în fața Sf. Antonie și l-a condus pe acesta până la peștera Sfântului Paul, unde l-a găsit pe eremit fiind slujit de animale. Un corb îi aducea pâinea cea de toate zilele! De fapt, în ziua vizitei Sfântului Antonie, corbul adus o porție dublă de pâine, și pentru acesta.

Acești sfinți aveau o bună relație cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că se bucurau și de o bună relație cu toată natura. Crearea unei astfel de relații cu Dumnezeu trebuie să devină cea mai mare prioritate a noastră, astfel că relațiile bune cu animalele, lumea naturală și neînsuflețită vor izvorî în mod spontan din aceasta. În această perspectivă, iubirea pentru animale nu cuprinde doar o expresie sterilă de compasiune pentru animalele noastre favorite, care poate fi însoțită de o indiferență față de ființele umane suferinde, care sunt create după chipul lui Dumnezeu, ci rezultatul unei bune relații cu Creatorul tuturor.

Fie ca Ziditorul acestui „foarte frumos” (Facere 1, 31) univers și al ecosistemului minunat al pământului să ne inspire pe toți să tratăm toate elementele naturii cu afecțiune, cu inimă plină de compasiune pentru toate ființele umane, animale și plante, așa cum Avva Isaac Sirul a spus când a fost întrebat: „Ce este o inimă milostivă? Este inima care arde pentru binele întregii creații, pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru demoni și pentru toate lucrurile create. Și prin reculegere și vederea lor, omul milostiv dă naștere lacrimilor. Din mila puternică și vehementă a inimii sale și din marea sa compasiune, inima sa se smerește și nu poate asculta sau vedea rănirea sau suferința creației” (Tratatul ascetic 81).

Numai prin această compasiune pentru creația naturală, trebuie să onorăm demnitatea noastră dumnezeiască ca slujtori ai creației, plini de iubire paternă pentru toate elementele ei, care ne ascultă când vor realiza dispoziția noastră binevoitoare și angajamentul lor de a sluji nevoilor noastre.

Al vostru fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu,

†Bartholomeu al Constantinopolului

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.patriarchate.org