„Ne dorim să deschidem în inimi dorul de a fi un părinte mai bun“

Educaţie

„Ne dorim să deschidem în inimi dorul de a fi un părinte mai bun“

Adresată părinţilor care doresc să înveţe cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă, frumoasă şi armonioasă cu copiii lor, conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ este o şansă pentru toţi cei interesaţi de a petrece o zi discutând cu specialişti în creşterea şi educarea copiilor.

Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“, aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, organizează, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cea de a doua ediţie a conferinţei „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“.

Evenimentul are loc în data de 26 noiembrie, între orele 10:00-18:00, în Sala Mare a Teatrului Luceafărul. „Sperăm să avem în sală peste 450 de participanţi curioşi să afle cum să se îmbunătăţească în cel mai important rol din viaţa lor. Ne dorim să deschidem în inimile lor dorul de a fi un părinte mai bun şi de a conştientiza că aceasta înseamnă mai mult decât să le asigure copiilor hrană, îmbrăcăminte, să îi ducă la grădiniţă sau la şcoală. Conferinţa noastră le propune o soluţie vie, un punct de sprijin esenţial, în care Domnul dirijează orchestra trupului, a minţii, a sufletului, a duhului“, spune Monica Costea, director de comunicare şi marketing al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“. Preţul unui bilet de participare la conferinţă este de 35 RON de persoană, sumă ce acoperă doar costurile de organizare a evenimentului.

De asemenea, pe toată durata conferinţei vor fi organizate ateliere (desen, jocuri de inteligenţă etc.) dedicate copiilor participanţilor la conferinţă. Biletele pot fi cumpărate de la sediul Şcolii „Varlaam Mitropolitul“ (Str. Lascăr Catargi nr. 33), al Grădiniţei „Buna Vestire“ (Str. Costache Negri nr. 48), de la Librăria Cărtureşti, cât şi online, de pe site-ul conferinţei - www.aicopil.ro. Pentru informaţii suplimentare puteţi suna la numărul 0727.377.334 - Monica Costea, director de comunicare şi marketing al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“.

Temele abordate în cadrul conferinţei

Proiectul „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ îşi propune o abordare nouă şi continuă a educaţiei copiilor, prin soluţii care să integreze toate cele trei dimensiuni esenţiale umane: mentale, emoţionale şi spirituale (IQ, EQ şi SQ). „«Ai copil» doreşte să devină o comunitate de părinţi implicaţi, care vor să se dezvolte pe ei înşişi şi ştiu că a fi părinte se învaţă pe tot parcursul vieţii lor. Este un proiect complex, adresat celor care caută soluţii viabile şi cu sens, în aşa fel încât copiii lor să devină, în primul rând, oameni cu adevărat împliniţi şi bucuroşi în realitatea secolului XXI“, spune Cristina Neguţ, senior trainer şi consultant cu experienţă în problematica comunicării în beneficiul copiilor.

Cristina Neguţ le va vorbi părinţilor participanţi la conferinţa din 26 noiembrie despre importanţa dialogului părinte-copil, în cadrul expunerii intitulate „Să ne ascultăm, pe noi înşine şi copiii... dincolo de a ne auzi“.

O altă temă abordată în cadrul conferinţei tratează un aspect extrem de prezent şi problematic în viaţa noastră de zi cu zi - „Alimentaţia convenţională vs. Alimentaţia Bio“. Despre bolile induse de rafinarea şi poluarea alimentelor convenţionale şi despre valoarea terapeutică a alimentaţiei bio va vorbi părinţilor prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia şi profesor de bioetică creştină.

De asemenea, despre „Efectele vieţii părinţilor în modelarea vieţii copiilor“ va vorbi diac. dr. Sorin Mihalache, coordonator media al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi, în timp ce psihologul Monica Reu, trainer specializat în comunicare nonviolentă, va vorbi părinţilor despre „Educaţia fără pedepse şi fără recompense“.

Şansa de a petrece o zi discutând cu specialişti în creşterea şi educarea copiilor

Prima conferinţă din cadrul seriei „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ a avut loc în data de 2 aprilie 2011, la Teatrul Luceafărul din Iaşi, eveniment ce a fost urmat, două săptămâni mai târziu, de o conferinţă similară, găzduită în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Adresată părinţilor care au dorit să înveţe cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă, frumoasă şi armonioasă cu copiii lor, conferinţa de la Iaşi a reunit circa 350 de participanţi, mămici şi tătici veniţi nu doar din judeţul Iaşi, ci şi din judeţele Bacău şi Vaslui, pentru a petrece o zi discutând cu specialişti în creşterea şi educarea copiilor. În cadrul evenimentului, trainerul Cristina Neguţ le-a arătat părinţilor un nou mod de a vedea relaţia cu copiii lor, în timp ce dr. Raluca Ghionaru împreună cu prof. univ. dr. Pavel Chirilă au vorbit, prin intermediul unui interviu filmat, despre cum pot fi evitate greşelile majore în alimentaţie pentru a trăi sănătos. Pr. prof. dr. Sorin Mihalache a discutat cu părinţii prezenţi despre emoţiile şi formarea „minţii“ copiilor, trainerul Monica Reu i-a învăţat cum pot comunica nonviolent cu cei mici, iar Ruxandra Pârjoleanu, reprezentantul companiei Microsoft în România, a făcut cunoscute câteva modalităţi prin care putem feri copiii de „partea nocivă“ a internetului.