„Necredinţa Sfântului Apostol Toma este plină de credincioşie“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Necredinţa Sfântului Apostol Toma este plină de credincioşie“

Biserica noastră l-a sărbătorit sâmbătă, 6 octombrie 2012, pe Sfântul Apostol Toma. Ieşenii au participat în număr mare la slujba Vecerniei unită cu Litia şi la Sfânta Liturghie, săvârşite în Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul „Alexandru cel Bun“. Construcţia acestui sfânt lăcaş este aproape de finalizare, astfel că, în perioada următoare, vor fi demarate lucrările de pictură.

Martiriul Sfântului Apostol Toma a fost cinstit prin rugăciune de sute de ieşeni, care s-au rugat împreună în Biserica „Sfântul Apostol Toma“, aflată în cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi. Vineri, 5 octombrie, un sobor numeros de preoţi a săvârşit Vecernia unită cu Litia. Din soborul de slujitori au făcut parte pr. Iulian Necula, consilier în Sectorul economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic „Diaconia“, pr. paroh Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. prof. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi slujitor la Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din Iaşi. Răspunsurile la strană au fost oferite de actuali şi foşti membri ai Corului „Basileus“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache.

Predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. dr. Cezar Hârlăoanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. „În tradiţia noastră, când vorbim despre Sfântul Apostol Toma, îl numim «Toma necredinciosul». El este cel care, auzind mărturia celorlalţi ucenici despre Învierea Domnului, nu a putut crede în aceasta. Îndoiala Sfântului Toma l-a făcut să iasă în evidenţă printre ceilalţi apostoli. El nu a scris nimic de care să ne putem lega, însă ştim că el face parte din cercul celor 12 apostoli tocmai datorită acestei îndoieli. Necredinţa Sfântului Apostol Toma este plină de credincioşie. Îndoiala lui este plină de credinţă. El nu se îndoieşte de existenţa şi lucrarea lui Dumnezeu. Mărturia lui este a celui care, iubindu-L pe Hristos, simte că a pierdut unica ocazie să-L vadă înviat din morţi. El nu mărturiseşte că Hristos nu ar fi Fiul lui Dumnezeu Care a biruit moartea. Sfântul Toma manifestă o mărturie plină de durere, a aceluia care, iubindu-L pe Hristos, doreşte să-L întâlnească. Îndoiala Sfântului Apostol Toma nu reprezintă o necredinţă asemănătoare lumii de astăzi. În zilele noastre, unii oameni spun că Iisus Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu. Astfel, dumnezeirea Mântuitorului sunt puse la îndoială. Toma nu s-a îndoit de faptul că Învăţătorul este Fiul lui Dumnezeu. Mărturia Sfântului Toma: «Domnul meu şi Dumnezeul meu» reprezintă o uşurare a celui care L-a văzut în sfârşit pe Hristos. Această «necredinţă» a Sfântului Toma stă la baza credinţei noastre“, a explicat pr. dr. Cezar Hârlăoanu.

„Podoaba cea mai frumoasă a unei biserici sunt credincioşii“

Părintele paroh Toma Gradinaciuc a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru că au fost prezenţi la slujba din ajunul hramului, amintind câteva lucruri despre stadiul lucrărilor de construcţie la Biserica „Sfântul Toma“. „Sfântul lăcaş în care ne aflăm este în stare de finalizare. Mai avem câteva lucrări la exterior, iar în interior a fost aplicat suportul de frescă pentru a fi pictat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în apropierea bisericii a fost ridicat un lumânărar. Nădăjduim că după sărbătoarea Sfintei Parascheva vom începe lucrările de pictură. Podoaba cea mai frumoasă a unei biserici sunt credincioşii care se roagă Mântuitorului Hristos. Vă mulţumim dumneavoastră pentru că, prin prezenţa la slujba din această seară (n.r. vineri seara), aţi făcut cinste bisericii acesteia. Să fiţi încredinţaţi că Sfântul Toma a dus rugăciunile dumneavoastră la Mântuitorul Hristos“, a spus pr. paroh Toma Gradinaciuc.

Felicitări cu prilejul zilei onomastice

Programul liturgic dedicat hramului Bisericii Sfântul „Apostol Toma“ a continuat sâmbătă, cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, săvârşite de un sobor de preoţi. Cuvântul de învăţătură referitor la semnificaţia sărbătorii Sfântului Apostol Toma a fost ţinut de pr. Liviu Ghilan de la parohia Valea Adâncă-Miroslava, Protopopiatul Iaşi 1. La final, părintele paroh Toma Gradinaciuc a fost felicitat de Consiliul parohial şi de Comitetul parohial, precum şi de numeroşi credincioşi, cu prilejul aniversării zilei onomastice. Urări de bine au fost adresate protopopului Protopopiatului Iaşi 1 de ostenitorii Centrului pentru acordarea de asistenţă socială şi suport în cadrul instituţiei pentru copii defavorizaţi din punct de vedere socio-economic, proveniţi din mediul rural, al Asociaţiei „Familia nostra“ din Iaşi. „Nădăjduiesc şi cred că recunoştinţa pe care dumneavoastră o aveţi faţă de noi, preoţii, să fie un răspuns la rugăciunile pe care le înălţăm în sfântul altar pentru frăţiile voastre“, s-a exprimat pr. paroh Toma Gradinaciuc, care a felicitat apoi actualii şi foştii elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Iaşi, care au oferit răspunsurile la strană.

Citește despre: