Nevoințele călugărului – icoană din pronaosul Schitului Pocrov (Mănăstirea Neamț) Lucrul călugărului este: curăția minții, curăția inimii, rugăciunea neîncetată, conștiința atotprezenței Sfintei Treimi în sufletul curățit de patimi (cei trei uriași: neștiința, uitarea, negrija), dobândirea darurilor: a smereniei, a dragostei dumnezeiești, a luminii taborice, deci conștiința, dobândirea îndumnezeirii. Cu cât ni se întâmplă necazuri mai grele și ni se dă și timp în cale, cu atât să avem convingerea că Dumnezeu e cu noi și ne poartă de grijă de mântuire. Ca atare nu avem nicidecum dreptul să dăm vina pe nimeni de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă. Dimpotrivă, știind rostul necazurilor putem să ne rugăm pentru cei ce ne blestemă, putem face bine celor ce ne fac rău, căci în realitate ne fac bine. Totul este să știm și să credem acestea că din mâna lui Dumnezeu ne vine bătaia și nu întrece măsura de trebuință, Tatăl nostru fiind drept și iubitor de oameni. Luând lucrurile cum trebuie în puțină vreme poți câștiga ani îndelungați. De pildă: nemai învinovățind pe nimeni de relele ce ți le-a pricinuit, pe neobservate constați iubirea de Dumnezeu și de oameni ce-ți luminează și-ți încălzește sufletul și suferința îți devine numaidecât ușoară sau chiar plăcută, dacă nu chiar dispare. Așa de atenți trebuie să fim cu sufletul nostru ca și când am locui în casă cu un șarpe. Smerenia se clădește pe ruinele mândriei. Rugăciunea este cheia cu care deschidem poarta cerului și Împărăția lui Dumnezeu. Potrivnicul diavol are două feluri de ispite: prin plăcere și prin durere. Cu primele umblă să ne amăgească iar cu celelalte umblă să ne constrângă să socotim plăcerea ca bine și durerea ca rău. Cu această meșteșugire ar restrânge năzuințele sufletului numai la o viață comodă în veacul acesta. Iar călugărul are către primele nevoințe înfrânări pentru dragostea de Dumnezeu iar către celelalte lepădarea de sine pentru dragostea de oameni. (Pr. Arsenie Boca)