Noi campanii ASCOR Iași: „Centenar pentru Penitenciar” și „Moș Crăciun prin spital”

Arhiepiscopia Iaşilor

Noi campanii ASCOR Iași: „Centenar pentru Penitenciar” și „Moș Crăciun prin spital”

Asociația Studenților Creștin Ortodocși (ASCOR) - filiala Iași desfășoară în perioada 1 noiembrie - 15 decembrie 2018 campania „Centenar pentru Penitenciar”, o campanie de strângere de cărți duhovnicești care vor fi apoi oferite capelelor din cadrul penitenciarelor din zona Moldovei. Tot în această perioadă, ASCOR Iași desfășoară și campania „Moș Crăciun prin spital”, prin care se urmărește strângerea și donarea a 1000 de cadouri pentru 1000 de copii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, de la orfelinatele din Iași și de la Așezământul „Sfântul Leontie” din Rădăuți.

Este o bună ocazie ca, în anul Centenarului, cei din închisori să poată afla despre sufletele tari ale acestui neam: Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Nicolae Iorga, Petre Țuțea, Nicolae Steinhardt, Elisabeta Rizea, Anița Nandriș, Sfântul Stefan cel Mare, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Justin Pârvu, George Manu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Aspazia Oțel Petrescu, Constantin Oprișan și mulți alții, care au transformat spațiul temniței într-unul al deplinei jertfiri de sine, al iertării și al sfințeniei. 

Pe site-ul asociației (www.ascoriasi.ro) pot fi găsite mai multe detalii despre lista de cărți propusă și despre felul în care se poate contribui la realizarea acestui gând.

Lista cu cărțile propuse spre a fi achiziționate și donate penitenciarelor este atașată la sfârșitul articolului.

1000 de cadouri pentru copiii din spitale și orfelinate

Tot în această perioadă, ASCOR Iași desfășoară și campania „Moș Crăciun prin spital”, prin care se urmărește strângerea și donarea a 1000 de cadouri pentru 1000 de copii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, de la orfelinatele din Iași și de la Așezământul „Sfântul Leontie” din Rădăuți. Campania se desfășoară în parteneriat cu Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iași și are loc până pe data de 15 decembrie. Cei care doresc să se implice în acest proiect pot afla mai multe informații la numărul de telefon 0756277365 - Andrei Mocanu sau pe pagina de Facebook a asociației. (Emanuel Buta - președinte ASCOR Iași)

Citește despre: