Noi hotărâri ale Permanenţei Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului
Marţi, 18 martie 2014, a avut loc şedinţa Permanenţei Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Având în vedere hotărârile Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române, s-a stabilit data alegerii membrilor Adunării Eparhiale, în mandatul 2014-2018, precum şi numirea preşedinţilor circumscripţiilor electorale.
S-au prelucrat, cu părinţii consilieri, hotărârile Sfântului Sinod din februarie 2014, cu îndatorirea de a fi puse în aplicare, verificând permanent împlinirea acestora.
Se vor intensifica activităţile misionar-pastorale şi administrativ-gospodăreşti care se desfăşoară la parohii, menţionându-se faptul că pentru toate lucrările, preoţii parohi au obligaţia statutară de a obţine aprobarea Centrului Eparhial.
Un alt punct de pe ordinea de zi a constituit-o colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului, făcându-se apel, atât la slujitorii Sfintelor Altare, dar şi la bunii credincioşi argeşeni şi musceleni de a dărui, după posibilităţi, banul văduvei, pentru continuarea lucrărilor. (Sursa: eparhiaargesului.ro)