Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
În zilele de 5 şi 6 februarie 2015, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Dintre hotărârile luate menţionăm:
- Aprobarea noului Regulament al autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.
- Cooperarea pastorală transfrontalieră a eparhiilor ortodoxe române din ţară cu cele din apropierea graniţelor României cu scopul organizării şi derulării unor proiecte şi programe comune pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educaţionale.
- Evaluarea periodică de către Centrele eparhiale a monahilor şi preoţilor care desfăşoară activităţi de comunicare în spaţiul virtual. Utilizarea de către clerul ortodox a mijloacelor de comunicare virtuală în întreaga activitate bisericească trebuie făcută cu scopul de a promova misiunea, viaţa spirituală şi unitatea Bisericii, nu în detrimentul acestora.
Întrucât motivarea Curţii Constituţionale a României la Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014 cu privire la ora de religie afirmă importanţa orei de religie în educaţia elevilor, eparhiile vor ajuta pe părinţii copiilor să constate necesitatea continuităţii şi a învăţării sistematice a disciplinei religie pe întreaga perioadă a şcolarizării copiilor. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)