Noua biserică din satul Suha, construită în numai 6 luni, va fi sfințită în această duminică
În urma incendiului devastator din data de 19 ianuarie 2018, când biserica de lemn din satul Suha, comuna Mălini, a ars complet, enoriaşii, alături de părintele paroh Pavel Norocel şi cu ajutorul altor oameni de bună credinţă, s-au mobilizat şi au reconstruit biserica.
Astfel, în decurs de numai 6 luni, s-a ridicat o nouă biserică, pe aceeaşi temelie, respectând proiectul primului locaş de cult. Credincioşii parohiei au pus umărul alături de meşterii maramureşeni şi l-au ajutat pe părintele Pavel Norocel să facă uitată greaua încercare prin care a trecut întreaga comunitate, prin construirea noii biserici, care va fi închinată Sfântului Proroc Ilie. Ţinând cont de munca asiduă depusă de preotul paroh alături de toţi colaboratorii săi, s-a ajuns, iată, într-un timp record la sfinţirea noii biserici.
Cu acest prilej, părintele paroh Pavel Norocel, alături de Consiliul parohial şi gospodarii satului Suha, din comuna Mălini, cu deosebită bucurie invită pe toţi cei care doresc să le fie alături în ziua de sfinţire a bisericii, pe data de 5 august 2018. Slujba de sfinţire va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu sobor de preoţi şi diaconi, începând cu ora 8:45. La sfârşitul slujbei se va oficia Parastasul pentru cei adormiţi şi va avea loc tradiţionala agapă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate cele dăruite nouă! (Preot Georgian Rotar)