Noul Arhiepiscop al Ciprului a fost întronizat la Nicosia

Ortodoxia în lume

Noul Arhiepiscop al Ciprului a fost întronizat la Nicosia

Preafericitul Părinte Gheorghe al III-lea, noul Arhiepiscop al Ciprului, a fost întronizat duminică în Catedrala „Sfântul Apostol Barnaba” din Nicosia, informează Cyprus Mail.

Ceremonia de întronizare a fost prezidată de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, la eveniment fiind prezenţi reprezentanţi ai altor Biserici Ortodoxe, numeroşi ierarhi, clerici şi credincioşi, reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi locale cipriote.

În cuvântul rostit la întronizare, Preafericitul Părinte Gheorghe al III-lea a precizat că a acceptat noua misiune, recunoscând greutatea responsabilității pe care i-a atribuit-o Dumnezeu.

„În Cipru, Biserica are primul cuvânt şi ochii tuturor sunt pe mine”.

„Secolul 21 este unul provocator, în care tradițiile se destramă și oamenii încearcă să construiască fundații pe un teren stâncos”.

„Biserica este un refugiu pentru oameni, la care ei apelează pentru răspunsuri la întrebările care îi afectează. Este de datoria mea să le fiu alături și să sprijin fiecare persoană”, a subliniat noul conducător al Bisericii Ciprului.

Într-un interviu publicat la scurt timp după alegere, noul Arhiepiscop al Ciprului a declarat că va urma linia predecesorului său, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la acest eveniment de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.

În mesajul de felicitare transmis Arhiepiscopului Ciprului, după alegerea în noua demnitate, Patriarhul României i-a urat „ani binecuvântaţi în slujirea poporului binecredincios al Ciprului”.

Noul Arhiepiscop al Ciprului

Noul Arhiepiscop al Ciprului, Preafericitul Părinte Gheorghe al III-lea, s-a născut în 25 mai 1949, la Athianou. Cu o bursă din partea Fundației de Burse de Stat din Cipru, a studiat Chimia la Universitatea din Atena între 1968 și 1972. După absolvire, a studiat Teologia la aceeași universitate, urmată de studii suplimentare în Anglia, atât în domeniul chimiei, cât și al teologiei.

În 1984 a fost hirotonit diacon și în 1985, în perioada de păstorire a Arhiepiscopului Hrisostom I al Ciprului, a fost hirotonit preot și arhimandrit. În 1994 și-a asumat atribuțiile de Secretar al Sfântului Sinod.

În paralel cu atribuțiile de mai sus, a lucrat și ca profesor de chimie în școlile secundare.

A fost hirotonit episcop în 26 mai 1996, iar în 29 decembrie 2006 a fost ales Mitropolit de Paphos. A fost desemnat să reprezinte Biserica Ciprului la conferințele pan-ortodoxe și în dialogul cu romano-catolicii, precum și să prezideze comisiile de bioetică și de educație ale Sfântului Sinod.

Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului l-a ales în 24 decembrie 2022 Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru.

Ierarhul urmează la conducerea Bisericii Ciprului după trecerea în veşnicie a Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea, în data de 7 noiembrie 2022, la vârsta de 81 de ani, după o suferinţă îndelungată.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: