O Biserică a martirilor comunismului în Moscova
Există o nevoie certă de o nouă Biserică a Mănăstirii Sretensky din Moscova.
Numărul mare de credincioşi prezenţi la slujbele religioase este o permanenţă. Singura Biserică a mănăstirii care a supravieţuit distrugerii nu poate adăposti decât o mică parte dintre credincioşi.
Călugării mănăstirii au cerut binecuvântarea Patriarhului Rusiei pentru construirea unei Biserici, dedicată Neo-martirilor şi mărturisitorilor ruşi. Sfinţirea Bisericii a fost fixată pentru februarie 2017. În 3 octombrie 2012 s-a organizat un concurs pentru proiectul edificului de cult. Linia directoare a proiectului a fost că Biserica trebuie să reflecte ideea tradiţională a arhitecturii eclesiale ruseşti şi victoria neomartirilor Rusiei.
Au fost prezentate 48 de proiecte şi a câştigat proiectul lui Dimitri Smirnov, care – spune juriul – a exploatat o imagine eshatologică a victoriei Bisericii, imaginea Cetăţii celeste, a Noului Ierusalim, în centrul căruia există Mielul – Hristos Biruitor. Pe exteriorul Bisericii vor fi pictate fresce reprezentând pe Mântuitorul înconjurat de neomartiri. Biserica va putea adăposti 2000 de credincioşi.