„O biserică pictată este un cer coborât între noi“
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost serbat miercuri, 27 iulie 2016, în mod deosebit în Parohia Capu Codrului II. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Aghesmei mici şi de Taina Sfântului Maslu. Credincioşii au avut prilejul să se închine la racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Mucenic Pantelimon.
Biserica Parohiei Capu Codrului II, Protopopiatul Suceava 2, judeţul Suceava, a îmbrăcat straie de sărbătoare în ziua pomenirii Sfântului Mucenic Pantelimon. De dimineaţă, oamenii din localitate şi din alte părţi ale Bucovinei au participat la Slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie. Credincioşii de toate vârstele au venit la hramul locaşului de închinăciune îmbrăcaţi în costume naţionale. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de preotul Mircea Nuţu, consilier emerit al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care a vorbit despre viaţa Sfântului Pantelimon şi despre mucenicia sfinţilor: „În momentul suferinţelor, sfinţii vedeau cerurile deschise şi cum se revarsă asupra lor cununa sfinţeniei“. În continuare, preotul Mircea Nuţu a îndemnat credincioşii să sprijine lucrările de pictură la noua biserică din Capu Codrului. „O biserică pictată este un cer coborât între noi. Sfinţii zugrăviţi pe ziduri formează o biserică rugătoare. Să simţim această zi ca un dar al lui Dumnezeu“, s-a exprimat părintele Mircea Nuţu. Preotul paroh Vasile Gherasim a mulţumit tuturor celor care au însufleţit prin prezenţă sărbătoarea hramului bisericii Parohiei Capu Codrului II, amintind că Sfântul Pantelimon este „sfântul frumoasei zone a Bucovinei“. După ce au primit anafură şi au fost miruiţi, credincioşii s-au închinat la racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Pantelimon. A urmat slujba Aghesmei mici şi Taina Sfântului Maslu, săvârşite de un sobor de preoţi. Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frăţească, organizată sub streaşina locaşului de închinăciune ridicat în cinstea Acoperământului Maicii Domnului şi Sfântului Pantelimon.