Interviu cu Diaconul Anastasios Bendo, secretarul Bisericii Ortodoxe a Albaniei care lucrează ca translator şi redactor. În acest interviu, discută despre istoria Bisericii Albaniei, mărturia ei prezentă şi despre fiinţa căsătoriei astăzi.

Pr Antonie Borisov:Biserica Albaniei este ceva tainic pentru noi. Nu ştim prea multe despre aceasta. Puteţi să ne spuneţi despre Biserica voastră, despre situaţia ei modernă? Ce probleme are Biserica voastră de rezolvat astăzi, în situaţiile moderne şi care sunt succesele ei?

Diaconul Anastasios Bendo:Dacă aţi fost la o Liturghie Patriarhală a Bisericii voastre, sigur aţi auzit pomenindu-se şi numele Arhiepiscopului Albaniei, Anastasios de Tirana. Biserica noastră este o Biserică apostolic, există încă din secolul I. Şi ea este o Biserică care are o mulţime de martiri, care a dat o mulţime de martiri în primele trei secole ale persecuţiei Bisericii Creştine, iar în vremurile bizantine şi-a continuat viaţa şi efortul de a fi o parte iubitoare a Bisericii Ortodoxe. Din acele timpuri până azi, Biserica Albaniei este prezentă în toate ariile vieţii albanezilor. Ea oferă o mulţime de contribuţii la viaţa culturală, spirituală şi umană a societăţii şi chiar la fundamental naţional al ţării noastre. Biserica noastră a fost recunoscută ca autocefală în 1937 de către Patriarhia Ecumenică, din cauză că până atunci era o eparhie a Patriarhiei Ecumenice. Desigur, acest statut era puţin special, ea era mai liberă. Era ca o Biserică autonomă, dar în acele timpuri, deoarece ţara căzuse sub stăpânire otomană, trebuia să fim atenţi. Să fim atenţi pentru a păstra toate tradiţiile şi credinţa noastră. Astfel că atunci când ţara noastră şi-a câştigat libertatea din nou, Biserica noastră a fost proclamată autocefală şi a fost recunoscută nu numai de Patriarhia Ecumenică, ci de toate Bisericile Ortodoxe, şi de Biserica Rusă (…).

Şi acum situaţia de astăzi: am avut o foarte puternică persecuţie comunistă în ţara noastră. A trebuit să îndurăm o persecuţie totală. A fost ceva ce s-a întâmplat pentru prima oară în istoria lumii, când religia şi toate structurile religioase au fost condamnate ca fiind crime de către constituţia ţării în timpul comunist. Aşa că Biserica Ortodoxă Albaneză a trebuit să sufere şi să rabde această teribilă persecuţie care a durat 40 de ani, dar la mijloc, după 25 de ani a fost încă mai greu. A fost una dintre cele mai – să spunem – sălbatice lucruri pe care istoria religiei le-a văzut până acum. Toate Bisericile au fost distruse. Toţi clericii au fost caterisiţi şi alungaţi. Cei mai mulţi au fost arestaţi. Ei au fost trimişi în lagăre. Şi toate mănăstirile au fost închise şi distruse. Într-un anumit moment al anilor 90, când democraţia şi regulile democratice au venit din nou la noi, Biserica era total distrusă. La acel moment, Patriarhia Ecumenică, pentru că Biserica noastră aparţine de Patriarhia Constantinopolului, a trimis pe Arhiepiscopul Anastasie ca exarh. Pe vremea aceea, acesta era episcope de Androussa şi slujea în Africa. El a fost trimis să vadă ceea ce mai rămăsese din timpurile comuniste din ţara noastră. Situaţia era îngrozitoare. Totul era distrus şi într-o stare dureroasă.

Aşa că a trebuit să începem totul de zero. Aveam doar 18 clerici, care erau foarte bătrâni, aşa că a trebuit să lucrăm cu noua generaţie. Acum avem 145 de clerici, care înseamnă mult pentru o ţară mică precum Albania. După aceasta am reconstruit toate bisericile de la început.  Totul era în ruine. Am reconstruit Academia Teologică, după 60 de ani.

Dar ceea ce este cel mai important este faptul că Arhiepiscopul Anastasios a făcut totul pentru a revitalize viaţa spirituală a poporului nostrum, care a fost distrusă în timpul persecuţiei comuniste. Acest efort continuă până astăzi. Biserica este într-o creştere continuă şi provocările de acum sunt mai mari decât la început. Albania, pentru cei care nu ştiu, este o ţară multi-culturală şi multi-religioasă. Avem trei grupări religioase, ortodocşii, catolicii şi musulmanii. Ortodocşii şi catolicii sunt cam 45% din societate. Musulmanii sunt 55%, divizaţi între suniţi (35%)şi şiiţi (15%). Situaţia din Albania este specifică, pentru că toate religiile trebuie să trăiască în pace şi armonie. Acesta este unul dintre motto-urile statului albanez în vremurile democratice. Când a fost creat statul albanez după dominaţia otomană, era clar că toate religiile trebuie să trăiască în pace.  Şi acesta este adevărul. Dar în lumea noastră, în Europa, Albania este văzută ca o ţară islamică, ceea ce nu este adevărat, pentru că nu există o dominaţie a musulmanilor.

(Va urma)

Traducerea şi adaptare: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.bogoslov.ru