O casă nouă pentru o familie din comunitatea parohială din Poiana - Dobreni

Arhiepiscopia Iaşilor

O casă nouă pentru o familie din comunitatea parohială din Poiana - Dobreni

Din dragoste creștină și cu ajutorul lui Dumnezeu, Parohia Poiana - Dobreni din județul Neamț a împlinit în această perioadă o frumoasă lucrare de milostenie: construirea unei case pentru o familie greu încercată de lipsuri materiale.

Proiectul s-a realizat cu binecuvântarea și implicarea părintelui paroh Ionuț Lupei, alături de părintele ierodiacon Dionisie Rapa de la Mănăstirea Horaița, care au coordonat această inițiativă menită să aducă speranță și sprijin concret celor aflați în nevoie.

Noua locuință a fost ridicată, utilată și mobilată prin jertfa și implicarea mai multor credincioși din parohie și nu numai, care au răspuns cu generozitate apelului de ajutor. Fiecare contribuție, fie materială, fie prin muncă sau rugăciune, a avut un rol important în împlinirea acestei lucrări de suflet.

Casa a fost binecuvântată prin slujba de sfințire în ziua Praznicului Bunei Vestiri, după săvârșirea Sfintei Liturghii, moment de bucurie și recunoștință atât pentru familia beneficiară, cât și pentru întreaga comunitate. Pe această cale, parohia dorește să aducă mulțumire tuturor celor care au pus o cărămidă, o mână de ajutor sau o rugăciune. (prezb. Cristina Ancuța Lupei)

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: