O iesle cu scena Nașterii Domnului, interzisă în piața centrală a unei localități din Franța
Tribunalul administrativ al Amiens a interzis instalarea unei scene cu Nașterea Domnului în piața centrală a localității Montiers (Oise), în numele principiului separării dintre Biserica și Stat.
Tribunalul administrativ al Amiens a interzis instalarea unei scene cu Nașterea Domnului în piața centrală a localității Montiers (Oise), în numele principiului separării dintre Biserica și Stat, după cum a declarat luni, 6 decembrie 2010, municipalitatea. Decizia instalării unei iesle în piața acestui orășel cu 450 de persoane a fost luată de Consiliu, încă din octombrie 2008. Dar fostul primar, Claude Debaye, a contestat imediat decizia, depunând o plângere către tribunalul din Amiens, în numele legii din 1905 și principiului secularismului. Tribunalul a decis în favoarea sa în noiembrie, inversând decizia consiliului municipal care încerca să instaleze ieslea. Cu toate acestea, scena Nașterii a fost deja instalată, de sărbători, nu în piață, ci de-a lungul cimitirului satului aflat lângă biserică, încearcă să liniștească spiritele, municipalitatea. Conform lui Debaye, "măreția laicității constă în respectarea tuturor religiilor, fără a favoriza vreuna. Primarul a demonstrat prozelitism", prin încercarea de a instala aceasta iesle pe proprietatea publică. "Religia trebuie să rămână în domeniul privat", a mai afirmat el. Actualul primar al Montiers, Xavier Deneufbourg, care și-a exprimat nedumerirea față de atitudinea lui Debaye, a refuzat să demonteze ieslea, susținând că decizia instanței nu îi cere în mod explicit să facă acest lucru. "Astăzi (Debaye) se plânge de ieslea unui Prunc, dar a organizat odată o vânătoare cu ouă de Paști", a răspuns Deneufbourg. Claude Debaye l-a apelat pe prefect, cerându-i să pună în aplicare decizia instanței.