O masă caldă pentru copiii Parohiei Podul Doamnei

Episcopia Giurgiului

O masă caldă pentru copiii Parohiei Podul Doamnei

Din bunăvoinţa părinţilor copiilor din grupa de cateheză, membri ai Comitetului parohial, această agapă s-a organizat în toate duminicile Postului Mare.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Parohia Podul Doamnei din Protoieria Mihăileşti s-a întreprins o acţiune social-filantropică prin care s-a dorit oferirea unei mese calde mai multor copii proveniţi din familii defavorizate. Astfel, duminică, 6 aprilie, câteva doamne din Comitetul parohial au pregătit mâncare pentru prânzul servit copiilor în pridvorul bisericii, imediat după săvârşirea Sfintei Liturghii.

Acţiunea caritabilăface parte din proiectul ”Hristos – hrana cea cerească” derulat în cadrul concursului naţional de proiecte duhovniceşti cu prilejul anului omagial euharistic “Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”. Echipa de implementare a proiectului, formatădin preotul paroh şi copiii din grupa de cateheză, a sensibilizat comunitatea parohialăasupra situaţiei dificile în care se aflăcopiii proveniţi din familiile sărace. Din bunăvoinţa părinţilor copiilor din grupa de cateheză, membri ai Comitetului parohial, aceastăagapăs-a organizat în toate duminicile Postului Mare. (Sursa: episcopiagiurgiului.ro)