În omilia Sfântului Teodor Studitul care precede Imnul Acatist, marele propovăduitor al Iubirii și al Harului, ucenicul Cuvântului lui Dumnezeu, este înfățișat ca fiind cel mai ales dintre Evangheliști, „vulturul lui Dumnezeu”, „cercetătorul neajuns al adâncului cerului”, „mintea cea înalt văzătoare”, „cel ce a vestit îngerilor Întruparea Cuvântului”, „oceanul nesfârșit al înțelepciunii”, „adâncul cel negrăit al dogmelor”, autorul cel mai profund al celei mai înalte teologii. 

Imnul Acatist este compus de Ioan Evghenicul, hartofilax al Marii Biserici a Constantinopolului, care era frate de sânge cu Sfântul Marcu Evghenicul și datează de la sfârșitul secolului al 14-lea și începutul secolului al 15-lea, imediat după perioada isihastă, prezentând multe afinități cu doctrina energiilor și luminii necreate, vârful de lance al teologiei palamite.

Textul de față aduce înainte virtuțile marelui apostol al lui Hristos, care însuflețesc cititorul cu dulceața iubirii dumnezeiești și totodată vine să elucideze misterul pentru care Sfântul Ioan Teologul a fost Apostolul cel mai iubit de către Învățătorul.