O nouă biserică pentru Parohia Ortodoxă Română din Viena

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

O nouă biserică pentru Parohia Ortodoxă Română din Viena

În Lunea Paştilor, la ora 16, a avut loc actul festiv de înmânare a cheilor Bisericii Sf. Antonie de către Cardinalul Christoph Schönborn al Vienei către Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscop al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. La eveniment au participat numeroşi credincioşi romano-catolici şi români ortodocşi, preoţii Parohiei Ortodoxe Române din Viena precum şi preoţi slujitori romano-catolici.

În cuvântarea sa, Eminenta Sa, Cardinalul Christoph Schönborn a vorbit despre faptul că Viena a devenit o oglinda a creştinismului universal, şi ca Biserica Ortodoxă trebuie susţinută, ea reprezentând, alături de cea Romano-Catolică, cei doi plămâni ai realităţii Bisericii.

El a înmânat cheile Bisericii Sf. Antonie către IPS Părinte Mitropolit Serafim. Parohia Ortodoxă Româna din Viena va deveni proprietara acestei biserici, în urma cumpărării ei. De asemeni el a oferit pentru altarul bisericii un vechi potir liturgic.
IPS Mitropolit Serafim a subliniat forţa unificatoare a Sărbătorii Învierii, a mulţumit parohiei catolice care a acceptat să dea această biserică, şi mai ales preotului Martin Rupprecht. De asemenea, preoţilor care au însoţit aceste demersuri, Pr. Dr. Nicolae Dura şi Pr. Dr. Ioan Moga, slujitor la Biserica Sf. Antonie. El a accentuat faptul că ctitorii şi miluitorii Bisericii Sf. Antonie vor fi pururea pomeniţi şi la altarul ortodox, şi ca pentru credincioşii ortodocşi ea va sta sub ocrotirea Sf. Antonie cel Mare şi Sf. Andrei Şaguna. IPS Mitropolit Serafim a dăruit Cardinalului o icoana cu Învierea, iar celor doi epitropi ai comunităţii catolice doua icoane cu Maica Domnului.
La final Mitropolitul Serafim a împărţit tuturor celor prezenţi icoane cu Învierea Domnului şi a stat de vorba cu credincioşii. (Sursa: mitropolia-ro.de)