O nouă biserică va fi sfințită duminică la Deleni - Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

O nouă biserică va fi sfințită duminică la Deleni - Iași

Duminică, 12 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de sfințire a noii biserici din satul Deleni II, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău. Locașul de cult are hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”.  

Programul evenimentului va începe la ora 07.00 cu sfințirea sfântului locaș și a casei sociale, iar începând cu ora 9.00 se va oficiat Sfânta Liturghie. Până în anul 2001, a existat în satul Deleni o singură biserică foarte mică, construită în anul 1669 de boierul Todiraşcu Cantacuzino, pentru familia și curtea sa boierească. În anul 2001, prin decizia nr. 215-2001 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în satul Deleni a mai fost înființată o parohie. Tot în același an, prin decizia nr. 235-2001, începând cu data de 1 septembrie, a fost numit ca paroh părintele Purcel Ionuț, proaspăt licențiat al Facultății de Teologie din Iași.

Din momentul în care pr. Purcel Ionuț a fost instalat în această parohie, părintele a aplicat îndrumările oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și a ridicat în această parohie o nouă biserică.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la data 17 februarie 2002, de către părintele protopop Nicolae Crăciun, împreună cu un sobor de preoți. Proiectarea, lucrările de zidire, finisajele și împodobirea acestei sfinte biserici s-au realizat sub coordonarea și supravegherea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în acel timp Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și a părinților protopopi Nicolae Crăciun și Victor Pâslarii.

Din anul 2002 și până în anul 2010, sfintele slujbele au fost săvârșite în casa socială, ridicată în anul 2002. La lucrările propriu-zise de zidire a bisericii și casei sociale s-au adăugat și lucrări privind instalațiile electrice, instalația termică pe gaz, placarea pardoselii cu granit, amenajarea incintei bisericii, împrejmuirea cu gard din fier forjat, realizarea de trotuare, alei betonate și spații verzi, construirea de anexe, magazii și grupuri sanitare.

Aceste lucrări au putut fi realizate prin generozitatea enoriașilor satului Deleni, a ctitorilor și donatorilor din mai multe localități din județul Iași, cu sprijinul Consiliului Local și al domnului primar Dumitru Prigoreanu, și prin osteneala preotului paroh Ionuț Dan Purcel, a epitropului Constantin Ciubuc, a Consiliului și Comitetului Parohial. (Florin Gafincu)

Citește despre: