O nouă ediție a proiectului „Ai Copil. Învaţă să fii părinte”

Arhiepiscopia Iaşilor

O nouă ediție a proiectului „Ai Copil. Învaţă să fii părinte”

Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei şi Asociaţia „Părinţilor isteţi“ organizează, începând de mâine, 9 decembrie 2013, o nouă ediţie a proiectului „Ai Copil. Învaţă să fii părinte“, care va avea ca temă centrală „Familia și anturajul - factori cheie în performanța școlară a copilului tău (8-14 ani)”.  În cadrul evenimentului vor avea loc două conferinţe cu intrare liberă, desfăşurate în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

Cele două întâlniri din cadrul conferinţelor proiectului „Ai Copil. Învaţă să fii părinte“ vor avea loc în serile de 9 și 13 decembrie, cu începere de la ora 18.00, în Aula Magna a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. În prima conferinţă, care va avea loc mâine seară, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi și prof. Genoveva Cerchez de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași vor aborda tema „Știi cu adevărat cum e copilul tău la școală?”, iar pe data de 13 decembrie, Cristina Trepcea, terapeut cu formare în terapie psihanalitică şi specialist în ştiinţe ale educaţiei, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului va vorbi despre „Cum îți sprijini copilul să negocieze cu anturajul fără să își piardă încrederea în sine și în tine?”.

„Ca în fiecare an, Fundația «Varlaam Mitropolitul», prin Centrul de formare  «Sfântul Ierarh Varlaam Mitropolitul», organizează acest ciclu de conferințe, care a fost foarte bine primit până acum de părinții ieșeni și nu numai. «Ai copil, învață să fii părinte» este un proiect menit să pună în legătură experiența diferiților formatori, a unor duhovnici și a unor oameni cu expertiză în tratarea sufletului omenesc, cu nevoile părinților, care au nevoie de sfaturi și de îndrumări practice pe calea aceasta a creșterii copiilor. Atunci când într-o familie tânără se naște un copil, acesta nu se naște cu instrucțiuni de folosire și, chiar dacă întotdeuna avem impresia că știm despre ce este vorba și că ne descurcăm, lucrurile nu sunt deloc simple în ceea ce privește creșterea și educarea celor mici. Tematicile conferințelor din această ediție sunt foarte consistente și actuale, tratând subiecte arzătoare, motiv pentru care recomand cu căldură participarea părinților, fiindcă ar fi păcat ca tezaurul de experință al invitaților să fie trecut cu vederea de cei care au atât de multă nevoie de el”, a declarat arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.