O nouă ediţie a proiectului „Dăruieşte un zâmbet“

Arhiepiscopia Iaşilor

O nouă ediţie a proiectului „Dăruieşte un zâmbet“

Joi, 26 aprilie 2018, a avut loc o nouă ediţie a proiectului „Dăruieşte un zâmbet“. Iniţiativa are ca obiective de bază aducerea copiilor defavorizaţi din parohiile rurale în vizită la unul din cabinetele stomatologice partenere, pentru un consult gratuit şi implementarea unei educaţii cu privire la ceea ce înseamnă sănătatea şi igiena orală.

Ca şi în ediţia precedentă, beneficiarii activităţii au fost patru copii din satul Tăuteşti, comuna Rediu, aflaţi sub îndrumarea părintelui Andrei Chiriac. Însoţiţi de preotul paroh şi de voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi, copiii au primit consultul gratuit, iar mai apoi li s-a explicat importanţa unei igiene corespunzătoare de către dr. Andrada Costea.

„Lipsa unei educaţii pentru igiena orală, a unei alimentaţii nesănătoase şi a situaţiei financiare precare aduc multă suferinţă în viaţa unui copil. Am cunoscut copii minunaţi, receptivi, cooperanţi, cu prilejul acestui proiect. Este necesară o mai bună implicare în efectuarea educaţiei sanitare pentru copiii din mediul rural, aceştia având o accesibilitate şi adresabilitate mai mică la cabinetele stomatologice. Consider că proiectul «Dăruieşte un zâmbet» este o iniţiativă educaţională de succes în rândul copiilor defavorizaţi din mediul rural, deoarece vine în sprijinul cunoaşterii rolului unei strânse legături între sănătatea orală încă de timpuriu şi a întregului organism. Estetica dentară este esenţială în viaţa copilului de azi şi a adultului de mâine. Zâmbetul unui copil este ca o primăvară în suflet!“, ne-a declarat doamna doctor Andrada Costea, partener în cadrul proiectului.

O implicare deosebită în cadrul proiectului este constituită de activitatea voluntarilor, care sunt punţi de comunicare între specialiştii parteneri la activitate: „Am avut ocazia să întâlnim nişte oameni minunaţi plini de viaţă şi entuziasm şi, totodată, deosebita plăcere de a oferi o mână de ajutor acestora, alături de doamna doctor. Mulţumim tuturor celor care fac posibilă desfăşurarea proiectului. Aşteptăm cu nerăbdare o nouă zi în care să aducem zâmbete copiilor şi părinţilor acestora“ a vorbit Iustin Jipa, membru al Colegiului „Sfântul Nicolae“.

„Voluntariatul a devenit parte din tot ce trăiesc. Am învăţat că nu trebuie să aştept nimic în schimb atunci când fac ceva, trebuie să dau tot ce pot mai bun şi să pun suflet în tot ce fac, iar recompensa cea mai de preţ este zâmbetul copiilor. Prin proiectul «Dăruieşte un zâmbet» am primit cea mai frumoasă recompensă. Astăzi am trăit, împreună cu copilaşii aduşi la dentist, sentimentul copilăriei şi al aşteptării. Am văzut pe chipurile lor cât de bucuroşi şi zâmbitori erau după ce terminau. Acest proiect mi-a intrat la suflet, aştept cu nerăbdare următoarea serie de copii“, a relatat Răzvan Hanganu, voluntar al colegiului ieşean.

Mai multe detalii despre cum puteţi susţine activitatea puteţi afla de pe pagina de Facebook a proiectului: Dăruieşte un zâmbet, sau apelând numărul 0753.597.177, Ionela Abunei - coordonator de proiect. (Larisa-Elena Alui-Gheorghe, referent Colegiul „Sfântului Nicolae“)

Citește despre: