O nouă generație de tineri ortodocși a absolvit liceul
Luna octombrie este, pentru noi, luna în care sărbătorim pe tinerii ortodocși care, după patru ani de cursuri liceale, absolvă liceul.
Și anul acesta, după terminarea examenului de bacalaureat, am organizat o adunare a tinerilor ortodocși din cele 7 licee din regiunea Iringa.
Această întâlnire are ca scop primirea diplomei de student ortodox, diploma obligatorie la înscrierile la facultate sau chiar la găsirea unui loc de muncă!
Fiecare elev participă și primește acest certificat din partea cultului de care aparține și unde a fost prezent în perioada anilor de studiu.
Pentru noi, faptul că o altă generație de tineri ortodocși a absolvit liceul - tineri pe care, cu ajutorul dumneavoastră, i-am sprijinit și noi cu burse, uniforme, rechizite sau plata internatului - ne bucură și ne dă speranță, căci educația schimbă vieți și societăți!
Împreună putem susține misiunea din Kidamali! Prin contribuția noastră, a tuturor, aducem îmbunătățiri semnificative în viața comunităților locale! Citește poveștile și donează pe ajutorpentrutanzania.ro!
La Sasambo, sub ocrotirea Sfântului Nicolae
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro