A treia zi a lunii decembrie a însemnat pentru ţinutul Fălticenilor ziua în care dragostea sinceră şi recunoştinţa profundă au răsunat armonios în cea mai frumoasă cunună de rugăciune a sufletului omenesc dăruită preotului Ioan Lungu, aflat pe drumul neînserat al veşniciei şi presărat cu flori de înmormântare. Un asemenea eveniment de trăire creştinească va râmâne aşternut în sufletele noastre ca o amintire frumoasă despre cel care a fost preotul, rugătorul şi duhovnicul neîntrecut Ioan Lungu. La acest ceas de întristare a miilor de oameni care l-au iubit şi preţuit, mângâierea a venit din partea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care, înconjurat de un sobor de preoţi, a înălţat lui Dumnezeu rugăciuni de pomenire, evocând apoi viaţa părintelui Ioan. Din rândul celor dăruiţi de Dumnezeu cu haruri deosebite, numele preotului Ioan Lungu s-a înscris cu litere de aur în inimile credincioşilor din satul Preuteşti. Subţirel şi potrivit la stat, cu faţa veselă, brăzdată de mulţimea celor aproape 92 de ani, cu părul nins şi ochii de un viu şi profund albastru, privea bucuros şi primitor pe toţi cei care îi păşeau pragul având o disponibilitate şi o dragoste imensă de a ajuta. Vocaţia sa preoţească îşi are rădăcinile în anii copilăriei în casa părintească de la Ţarna Mare, judeţul Satu Mare, unde a văzut lumina zilei la 9 februarie 1922, în gospodăria a doi buni creştini, Grigorie şi Natalia, dăruiţi de Dumnezeu cu şase copii deosebiţi. Dintre ei, cel mai mare a fost Ioan, o prezenţă luminoasă, care radia bucurie curată celor din jur. Dumnezeu i-a rânduit în viaţă o cale luminoasă şi lungă, comparabilă cu inima şi numele său. A absolvit şcoala primară în Fălticeni, apoi Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, susţinând lucrarea de licenţă în 1946, sub îndrumarea vrednicului de pomenire patriarh Iustin Moisescu, pe atunci profesor în cadrul facultăţii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a urmat Şcoala de Ofiţeri de la Arad şi a luat parte activă pe front, unde a avut parte de încercări deosebit de grele. După război, a predat ca profesor de limba română la Colegiul „Nicu Gane“ din Fălticeni, acolo unde a citit în manuscris poeziile elevului său Nicolae Labiş, pe care l-a îndrumat şi preţuit. În anul 1947, s-a căsătorit cu învăţătoarea Maria Vizitiu din Fălticeni, care i-a dăruit doi copii deosebiţi, Dan şi Magda. Ca profesor de limba română, nu şi-a îngropat „talantul“ de teolog, ci l-a îngrijit cu multă dragoste, punând toată trăirea şi priceperea sa în slujba lui Dumnezeu, a aproapelui şi a Bisericii. Din acest nobil motiv, i s-a înscenat un proces şi, sub o acuzaţie nedreaptă, a fost condamnat la canalul de exterminare a intelectualităţii româneşti din Cernavodă, între anii de tristă amintire 1952-1953. Întors acasă, a fost hirotonit preot slujitor pe seama parohiei Dumbrăviţa, de unde s-a transferat, în anul 1963, în parohia Preuteşti, Protopopiatul Fălticeni, devenită locul său de suflet.

Ctitor la Biserica „Sfânta Treime" din Preuteşti

În ciuda vitregiilor vremii şi a anilor grei, a slujit şi cârmuit parohia cu multă demnitate, în faţa ostilităţilor din perioada comunistă. A fost supravegheat ani în şir de „ochiul“ vigilent al securităţii comuniste. Cu toate acestea, pr. Ioan Lungu şi-a trăit viaţa senin, cu dragoste şi fără a urî pe nimeni, aşa cum a învăţat, predicând din Sfânta Evanghelie atâtor generaţii de enoriaşi. Dintre personalităţile bisericeşti cu care părintele Ioan a legat strânse prietenii amintim pe arhimandritul Cleopa Ilie şi mitropolitul Antonie Plămădeală, de care s-a legat sufleteşte încă din vremea când aceştia vieţuiau la Mănăstirea Slatina. Ca preot slujitor al altarului, s-a remarcat ca un om cu simţăminte deosebite, de la care fiecare având de învăţat ceva folositor pe drumul vieţii. Despre preotul Ioan Lungu oricine poate să dea mărturie ca despre un om sfătos, care ştia bine să cântărească vorbele şi să le ofere spre folos celor încercaţi. Cu glas mare şi vorba hotărâtă, asemeni unui mare povestitor, a mânuit arta cuvântului cu multă măiestrie, povăţuind pe calea mântuirii multe generaţii şi învăţând poporul din frumuseţea credinţei noastre strămoşeşti. Dintre realizările gospodăreşti cele mai de seamă ale părintelui Ioan Lungu se remarcă construcţia sacră şi monumentală a Bisericii „Sfânta Treime", din centrul satului Preuteşti, la care s-a lucrat cu multă pricepere şi dăruire din anul 1991 şi până în 2006, când osteneala colectivă a preotului Ioan şi a enoriaşilor săi a fost binecuvântată de Dumnezeu prin slujba de sfinţire oficiată de IPS Pimen. Cu voia lui Dumnezeu, părintele Ioan a trecut la cele veşnice în ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei, împăcat şi mulţumit că şi-a împlinit cu demnitate rostul pe pământ de bun slujitor şi iubitor de neam. Veşnică să-i fie pomenirea părintelui Ioan în faţa lui Dumnezeu şi în amintirea celor care l-au iubit şi preţuit. (pr. Mihai Moroşanu, parohul din Preuteşti, Protopopiatul Fălticeni)