O primă întâlnire a „Voluntarilor Sfintei Parascheva”
Miercuri, 3 octombrie 2018, în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial din Iași a avut loc o primă întâlnire a mirenilor din Iași, delegați ai părinților parohi din Protopopiatele Iași I, II, III dar și membri ai asociațiilor ATOR sau ASCOR, care și-au exprimat dorința de a face parte din programul „Voluntarii Sfintei Parascheva”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, prin Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor ne dorim să creăm un grup de voluntari mireni care să se implice în proiectele misionare ale Arhiepiscopiei Iașilor.
Programul „Voluntarii Sfintei Parascheva” este alcătuit dintr-un grup de credincioși ieșeni, care, pe perioada desfășurării Hramului Cuvioasei Parascheva, se implică în primirea pelerinilor, iar pe parcursul anului participă la activitățile misionare organizate de Arhiepiscopia noastre.
În fiecare an, orașul Iași devine gazdă pentru sute de mii de pelerini ce vin să se închine Ocrotitoarei Moldovei.
În perioada hramului, voluntarii echipați cu veste vor fi prezenți la punctele de informare fixe sau mobile din Gara Iași, Autogara Codreanu sau Piata Unirii, de-a lungul rândului de pelerini sau la Muzeul Mitropolitan, încercând să arate tuturor celor care vor veni să se închine, că noi, ieșenii, îi așteptăm în capitala Moldovei, pentru ca împreună să slăvim pe Dumnezeu și pe Sfinții Săi.
Activitatea de a-i ajuta pe alții se dovedește cea mai adecvată cale de a ne ajuta pe noi înșine, aflăm din studiile Dr. Allan Lucks. Cercetările spun că munca de voluntariat este o excelentă formă de protecție împotriva stresului și a depresiei și, totodată, o oportunitate de revigorare cognitivă. (Gabriela Pipirig, Coordonator Departament Misiune pentru Tineret Arhiepiscopia Iașilor)