După Sfânta Liturghie, părintele stareț Melchisedec Velnic a ținut un scurt cuvânt despre motivul procesiunii, ca fiind una de pocăință, în contextul pandemiei și a tulburării sufletești din această perioadă.

Părinții mănăstirii au purtat în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoanele Sfinților Ștefan cel Mare și Iacob Putneanul, racla cu sfintele moaște ale Sfântului Iacob Putneanul și moaște ale altor sfinți: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfânta Ana, Sfinții Trei Ierarhi, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Ierarh Ghenadie, Sfântul Daniil Sihastru, Sfinții Sila, Paisie, Natan și Arsenie, Sfântul Mare Mucenic Procopie, Sfinții Mucenici uciși în Sinai și Rait și alte sfinte moaște care se află la mănăstire.

Procesiunea a înconjurat mănăstirea, cu patru opriri, când s-au rostit ectenii cu cereri pentru încetarea molimei. La intrarea în biserica voievodală, în fața icoanei Maicii Domnului, părintele stareț a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii, rugăciune rânduită să fie citită în această perioadă în Patriarhia Română. La final, arhim. Melchisedec Velnic a rostit un cuvânt, atât pentru monahii din obște, cât și pentru cei care ascultă pe internet slujbele de la mănăstire: „Am săvârșit această procesiune plecând genunchii și fruntea cerând de la Bunul Dumnezeu milă și îndurare «pentru întregul Adam», așa cum spune Sfântul Sofronie Saharov, adică pentru întreaga lume. Pentru că în întreaga lume este multă teamă. Este o îngăduință sau o lucrare a lui Dumnezeu – tainele Lui nu le știm. Suntem datori să ne întoarcem către noi înșine. Fiecare să se cerceteze pe sine și să vadă cu ce a contribuit la mila și bunătatea lui Dumnezeu față de noi, sau la întoarcerea feței lui Dumnezeu de la noi. Să luăm aminte mai mult la noi înșine.

Dumnezeu vrea să fim cât mai aproape de El. Și ca să fim aproape de El, trebuie ca păcatul să fie departe de noi. Să fugim în mod deosebit de păcatul mândriei și de cel al slavei deșarte. Mândria este un păcat urât. Sfântul Ioan Scărarul vorbește despre cum mândria naște multe patimi și rele. Dar vorbește și despre rugăciune, care este cheia multor virtuți, vorbirea minții cu Dumnezeu și susținătoarea întregii lumi.

Să ne primenim mintea, să ne înnoim voința noastră, să silim voința noastră să facem fapta cea bună. Dumnezeu voiește ca bunătatea, mila, iubirea să fie în mâinile noastre. Când ele sunt în mâinile noastre, fiecare dintre noi devine mâini ale lui Dumnezeu. De aceea, și Biserica ne cheamă la solidaritate în zilele acestea. Când auzim că cineva are trebuință de ceva, să îl sprijinim cu un cuvânt, cu o faptă bună de milostenie, să îl cercetăm cu un mesaj de încurajare, de pace, cu îndemnul de a-și ridica mintea către cele înalte.

Suntem chipul lui Dumnezeu și Dumnezeu nu uită niciodată de făptura Sa. Să insistăm, să batem la ușa lui Dumnezeu, căci El nu se supără pe noi când strigăm către El. Să ne străduim, să nu descurajăm și să stăruim, căci El, Hristos Domnul, este pacea și bucuria inimii noastre. Să ne adunăm mai mult mintea și inima. Să privim la sfânt-strămoșii noștri, cum au trecut și ei prin încercări mult mai grele, cum au avut de dus războaie, lagăre, deportări, închisori, molime. Căutați cartea Aniței Nandriș, «20 de ani în Siberia», sau cartea lui Ion Moraru. Să învățăm de la ei sfânta răbdare și încrederea în Dumnezeu.

În casă fiind, nu pierdeți timpul, hrăniți-vă mintea cu apa cea bună. Primeniți-vă mintea prin cunoașterea rădăcinilor. Aveți părinți, bunici: întrebați-i despre înaintași, faceți-vă spița neamului. Aflați din cine vă trageți și veți vedea câtă nădejde veți căpăta, pomeniți-i la rugăciune pe strămoși și veți vedea cât de mult curaj veți primi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu și am toată încrederea că Maica Sfântă va ține neamul nostru sub acoperământul ei și nu va lăsa această grădină a ei, care este România, ci o va ocroti. Să fim cu Hristos și pacea inimii nu va pleca de la noi!”.