Olimpiada de creație literar-spirituală, în premieră, pentru copii defavorizați

Arhiepiscopia Iaşilor

Olimpiada de creație literar-spirituală, în premieră, pentru copii defavorizați

Vineri, 21 iunie, Fundația “Solidaritate și Speranță” a Arhiepiscopiei Iașilor organizează, în primă ediție, olimpiada de creație pe teme de spiritualitate creștin-ortodoxă pentru clasele I-IV

Participanții sunt copii proveniți din medii sociale defavorizate, care se confruntă prematur cu sărăcia, nedreptatea, deznădejdea, lipsa perspectivelor și care primesc sprijin specializat în constuirea unui viitor mai sigur prin Centrele de Zi pentru Copii înființate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și acreditate conform normelor în vigoare.

“Remarcăm adesea, pe multe planuri şi pentru mulţi dintre oameni, că egalitatea de şanse este teorie sau vis frumos. În aceste condiţii, cu atât mai grav este faptul că dezavantajele cele mai evidente, excluderea şi marginalizarea socială, precum și lipsa oportunităților, se manifestă, de cele mai multe ori, în cazul copiilor. Copilăria umbrită și chiar asuprită de griji, neajunsuri, rele tratamente și lipsă de afecțiune determină evoluții defectuoase ale copiilor, comportamente neadecvate șI, de  foarte multe ori, fenomene sociale nedorite: abandon școlar prematur, vagabondaj, cerșetorie, dependențe de alcool și droguri, violență. Practic, activitățile centrelor de zi presupun stabilizarea psiho-emoțională a micuților prea devreme încercați de greutăți, oferirea unui cadru propice, curat și liniștit în care ei să-și efectueze temele și să primească meditații la disciplinele care le crează dificultăți, implicarea lor în activități creative, recreative și de socializare, dar și asigurarea zilnică a unui prânz cald. Toate acestea, dar și multe altele le lipsesc cu desăvărșire foarte multor copii școlari, mai ales din mediul rural, iar prânzul cald, pe care cei înscriși în centrele de zi îl primesc în mod gratuit, este adesea singura masă de care au parte”, a subliniat pr. Mihai Eduard Doroșincă, directorul executiv al Fundației “Solidaritate și Speranță”.

 

Participarea la concursuri le este negată, de multe ori, copiilor cu posibilități financiare reduse

 

Deși conştientizează faptul că numai școala, seriozitatea și munca îi vor ajuta să-și depășească condiția de viață, copiii suferă o dramă în plus generată de faptul că eforturile lor nu sunt întotdeauna răsplătite, ba chiar nu le sunt recunoscute sau măcar acceptate de colegi, familie sau cadre didactice.

“Un exemplu în acest sens este dat de faptul că participarea la concursuri și olimpiade le este negată copiilor cu posibilități financiare reduse sau proveniți din familii marginalizate social, din pricina costurilor pe care le implică, a imposibilității lor de a lua parte la pregătiri suplimentare alături de alți copii sau, mai dureros, chiar excluderea lor din grupurile copiilor cu potențial, din pricina mediului din care provin sau a situației cu care se confruntă”, a spus pr. Mihai Doroşincă.

Plecând de la această problemă, Fundația “Solidaritate și Speranță”  lansează un proiect care își propune să pună în valoare și să evidențieze potențialul intelectual, creativitatea și aptitudinile copiilor asistați social din aceste de centre.

Astfel, pentru prima oară, copii de clasele I-IV din centre de zi aparţinând de diferite zone ale țării se vor întrece într-o olimpiadă de creație literară și artistică, special organizată pentru ei la Iași.

 

Copiii, încurajaţi să-şi exprime gândurile și trăirile

 

Prima ediție a manifestării jurizează performațele a 15 micuți sârguincioși și talentați care primesc sprijin în prevenirea abandonului școlar și în pregătirea lor pentru viață prin: Centrul de Zi pentru Copii Sfântul Sava, Buzău; Centrul de Zi pentru Copii Sfânta Parascheva, din incinta Şcolii Tristan Tzara din localitatea Moineşti, județul Bacău; Centrul de Zi pentru Copii Casa Inculet, Barnova, al Fundației Solidaritate și Speranță Iași; Centrul de Zi pentru Copii Sfântul Arhanghel Rafail, sat Holt, comuna Letea Veche, Județul Bacău; Centrul de Zi pentru Copii Episcop Melchisedec Roman; Centrul de Zi pentru Copii Sfântul Dionisie Exiguul Hârja, com. Oituz; Centrul de Zi pentru Copii Sfânta Marina al “Fundației Solidaritate și Speranță” Iași.

Creațiile lor – scurt eseu pe o temă dată și imaginea din sufletul copilului – vor fi jurizate și premiate la finalul concursului. În acest mod, copiii se vor bucura de întâlnirea cu alți micuți aflați în situații similare, își vor putea exprima în scris gândurile și trăirile și vor primi premii pentru efortul lor.

“Ne dorim să creăm o tradiție din această acțiune, plănuind ca, de la o ediție la alta, să diversificăm activitățile și să sporim numărul de participanți. Considerăm că implicarea copiilor defavorizați în concursuri de acest gen le stimulează performanțele, implicarea și dorința de izbândă, elemente deosebit de importante pentru dezvoltarea lor spirituală și profesională. Mulțumim tuturor celor care au dat curs invitației noastre și sperăm să putem consolida în acest mod relații de lungă durată și, împreună, să putem sprijini eficient dezvoltarea serviciilor sociale și integrarea în comunitate a copiilor defavorizați”, a subliniat directorul executiv al Fundației “Solidaritate și Speranță”.