Olimpiada de religie în judeţul Vaslui

5 Martie 2018 16:47 Constantin Ciofu Episcopia Huşilor

Un număr de 73 de elevi au participat sâmbătă, 3 martie 2018, la faza judeţeană a Olimpiadei de religie. Tinerii calificaţi vor merge la etapa naţională ce se va derula la Iaşi în perioada 12-15 aprilie 2018.

Etapa judeţeană a Olimpiadei de religie din judeţul Vaslui a fost organizată sâmbătă, 3 martie 2018, la Huşi, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Competiţia, în cadrul căreia s-au calificat 73 de elevi, s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi, subiectele fiind unice, conform Regulamentului specific privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei de religie. „Deşi condiţiile meteo au fost nefavorabile, toţi elevii înscrişi au ajuns la Huşi însoţiti de profesorii îndrumători. Comisia de organizare şi-a desfăşurat activitatea în condiţii optime. Mulţumesc părintelui Andrei Zăgan, directorul seminarului, pentru sprijinul acordat“, a menţionat prof. Monica Mocanu, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui. Reprezentanţii Asociaţiei Profesorilor de Religie „Sfânta Treime“ - Vaslui au asigurat elevilor participanţi o masă caldă, după care i-au însoţit la Catedrala Episcopală din Huşi şi la muzeul din incinta Centrului eparhial Huşi. Elevii calificaţi la etapa naţională, ce se va desfăşura la Iaşi în perioada 12-15 aprilie 2018, sunt următorii: Alina Iovu, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene“ - Vaslui, Erika Crăciun, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir“ - Vaslui, Gabriel Isachi, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“ - Bârlad, Luminiţa Mihaela Croitoru, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Cuza Vodă“ - Huşi, Georgiana Huţuleac, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“ - Bârlad, şi Eliza Georgiana Prisecaru, clasa a XII-a, Liceul „Ştefan cel Mare“ - Codăeşti. „Îi felicit pe toţi elevii participanţi, atât la etapa locală, cât şi la etapa judeţeană. Urez succes elevilor calificaţi la etapa naţională şi mulţumesc tuturor celor implicaţi în desfăşurarea olimpiadei“, a mai adăugat prof. Monica Mocanu. Amintim că etapa pe şcoală s-a desfăşurat în judeţul Vaslui în perioada decembrie-ianuarie 2018. La etapa locală s-au calificat primii patru elevi din unitatea şcolară, pe fiecare nivel, iar la cea locală au participat 161 elevi din cei 185 elevi calificaţi.

De la același autor

Ultimele din categorie