Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, la ASTRA, Sibiu

Social

Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, la ASTRA, Sibiu

Ediţia din acest an reuneşte 200 de participanţi din toate judeţele ţării şi din străinătate, din ţări precum Bulgaria şi Federaţia Rusă. Aceştia vor participa la workshop-uri alături de colegii lor din România, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al Complexului Naţional Muzeal (CNM) ASTRA.

În perioada 29 iulie - 2 august, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte cea de a XX-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale“. Evenimentul este organizat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu şi în colaborare cu Institutul Confucius Sibiu. Proiectul cultural este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.

Ediţia din acest an reuneşte 200 de participanţi din toate judeţele ţării şi din străinătate, din ţări precum Bulgaria şi Federaţia Rusă. Au confirmat prezenţa la olimpiadă două grupuri de elevi din Federaţia Rusă (Muzeul de Etnografie din Sankt-Petersburg), grupuri axate pe confecţionat păpuşi, brodat, pictură lemn. De asemenea, din Bulgaria vor fi prezenţi cei mai talentaţi elevi de la liceul Aprilov din Gabrovo. Aceştia vor participa la workshop-uri alături de colegii lor din România, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al Complexului Naţional Muzeal (CNM) ASTRA.

De joi, 30 iulie, până duminică, 2 august, micii meşteşugari, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, vor instala şi vor întreţine ateliere interactive prin gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. În zilele de vineri, 31 iulie şi sâmbătă, 1 august participanţii se vor îmbrăca în portul popular specific zonei de provenienţă şi vor socializa cu publicul vizitator în Piaţa Mică, la Casa Artelor.

Toţi participanţii sunt înscrişi în cadrul unor probe/ateliere de ţesut, sculptură lemn, metaloplastie, încondeiat ouă, confecţionat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, brodat, modelat ceramică, olărit.

Şi în acest an, se va desfăşura, în paralel cu olimpiada, cea de a VII-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie“, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. În acest an vor participa elevii de la Asociaţia Diakoniewerk Sibiu şi Fundaţia „Un copil, o speranţă“ Sibiu, precum şi participanţi din afara judeţului. Participanţii vor învăţa de la cei mai iscusiţi meşteri populari să realizeze obiecte de inspiraţie tradiţională şi vor cunoaşte patrimoniul Muzeului ASTRA, îndrumaţi de ghizi, conform Elenei Găvan, muzeograf CNM ASTRA

(Sursa: http://ziarullumina.ro/)

Citește despre: