Omagiul unor tineri adus Sfinţilor Brâncoveni
Duminică, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“ din Bucureşti, a avut loc spectacolul de închidere a manifestării „În căutarea frumuseţilor uitate: mărturiile brâncoveneşti ale Capitalei“, care a debutat în 9 februarie 2015. Concluzia serii, exprimată de o elevă a colegiului, a fost: „Brâncovenii sunt exemplul că religia creştină a acestui neam nu este o opţiune, ci o trăire permanentă a poporului român“.
Sub titulatura „In memoriam… epoca Brâncovenilor“, seara a debutat cu un minirecital susţinut de corul colegiului-gazdă, sub îndrumarea prof. Iulia Ramona Ungureanu, urmat de un moment artistic de dans pe fond muzical bizantin, susţinut de trei eleve ale Colegiului Naţional „Emil Racoviţă“, coordonate de prof. Silvia Sava.
Cea mai cunoscută operă literară despre martiriul Brâncovenilor este balada scrisă de Vasile Alecsandri, care a fost recitată în faţa publicului numeros (format din profesori, elevi, părinţi şi invitaţi) de trei eleve ale Şcolii Gimnaziale nr. 190, sub îndrumarea prof. Ioana Udeanu.
În mod deosebit a reţinut atenţia spectatorilor momentul teatral despre sfârşitul Brâncovenilor, redat de elevii clasei a VI-a B de la Liceul Teoretic „Ion Barbu“ din Bucureşti.
Aplauze neîntrerupte şi numeroase buchete de flori au fost răsplata celor prezenţi pentru filmul „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia“, realizat de doamna Iuliana Mateescu, preşedintele Asociaţiei „Recunoaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor Româneşti“, prezentă alături de liceeni. Pentru activitatea sa, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a oferit, în data de 18 decembrie 2014, Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu“. „Am făcut acest film, în primul rând, cu gândul la voi şi la alte generaţii care trebuie să înţeleagă că demnitatea cu care mergem prin viaţă ţine foarte mult de felul în care ne respectăm trecutul şi, mai presus de toate, credinţa. Am simţit că trebuie să fac acest film, pentru că aveam nevoie de a recunoaşte şi jertfa Mariei Brâncoveanu, despre care s-a vorbit mai puţin. Mi-au trebuit doi ani ca să pun cap la cap toate documentele, sub îndrumarea domnului academician Dan Berindei şi a multor istorici de la Biblioteca Academiei Române. Deci acest film nu este imaginativ, este bazat pe documente reale, iar ceea ce am vrut să exprim a fost faptul că Maria Brâncoveanu a demonstrat că orice om poate trece peste o adâncă durere numai alături de Dumnezeu“, a spus Iuliana Mateescu.
Înainte de festivitatea de premiere, cei prezenţi au avut răgazul de a admira o expoziţie cu desene realizate de elevii clasei a VII-a B de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“, sub coordonarea profesorilor Teodora Colţofean, Ionuţ Barbu şi Mihai Colţofean.
„Sfântul Constantin Brâncoveanu, alături de fiii săi, constituie nu doar un exemplu de cultură şi demnitate, ci şi de spirit de sacrificiu pentru credinţă. Sunt exemplul că religia creştină a acestui neam nu este o opţiune, ci o trăire permanentă a poporului român“, a exprimat cu emoţie Mihaela Eugenia Filip, elevă la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“.
Proiectul „În căutarea frumuseţilor uitate: mărturiile brâncoveneşti ale Capitalei“ a luat naştere din iniţiativa prof. Denis Steliana Brădescu şi a beneficiat de susţinerea financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti. A fost un bun prilej de a se vizita diverse obiective culturale (Palatul Mogoşoaia, Casa Şuţu şi Muzeul de Artă) şi de a aduce împreună elevi şi profesori din mai multe instituţii de învăţământ prestigioase din Capitală, între care amintim: Colegiul Naţional „Elena Cuza“, Colegiul Naţional „Ion Creangă“, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai“, Colegiul Naţional „George Călinescu“, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, Şcoala Gimnazială nr. 55, Şcoala Gimnazială nr. 56.
Sursa: http://basilica.ro