A opta ediție a simpozionului internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”
În Episcopia Severinului şi Strehaiei se desfășoară în perioada 2-5 iunie 2015 simpozionul internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”. Ajunsă la cea de-a opta ediţie, manifestarea cultural-științifică este organizată la Drobeta Turnu Severin cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi coordonat de PS Conf. Univ. Dr. Nicodim Nicolăescu, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
În Cetatea Severinului se vor întâlni cu acest prilej ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și cadre didactice din învățământul universitar de înaltă ținută academică.
Simpozionul este prilejuit de declararea anului 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.
La acestea se adaugă următoarele evenimente importante din viaţa Bisericii Ortodoxe Române:
- 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române;
- 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie;
- 60 de ani de la proclamarea publică a canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti;
- l0 ani de la proclamarea publică a canonizării unor sfinți români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile românești;
În cadrul simpozionului vor fi evocați marii păstori de suflete, episcopi, profesori de teologie, protopopi, preoţi şi monahi care au slujit Biserica și vor fi susținute diverse comunicări de istorie și spiritualitate.
Deschiderea oficială a simpozionului internaţional va avea loc marţi, 2 iunie, la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Turnu Severin,începând cu orele 10.00, și va fi începe cu săvârșirea unei slujbe de Te Deum.
Prelegerile susţinute în cadrul simpozionului vor fi publicate într-un volum omagial.