Este foarte important să știm ce părere au elevii despre predarea religiei. Un studiu realizat de cercetătoarea Irina  Horga, de la Institutul de Științe ale Educației, pe un eșantion de 1.060 de elevi, 112 profesori de religie, inspectori de religie și responsabili pe probleme de curriculum și educație ai fiecărui cult, din 12 județe, relevă faptul că 82% dintre elevii chestionați sunt de acord cu statutul de obligativitate al orei de religie, 14% sunt pentru ca religia să fie opțională, 3% doresc să se studieze această disciplină în afara orarului și 1% nu și-au exprimat părerea. Elevii nostril sunt din ce în ce mai deschiși față de această disciplină și își doresc să participe la aceste ore, contrar unor păreri din mass-media. Nu puține sunt cazurile în care părinții s-au reîntors spre Dumnezeu datorită convingerii copiilor lor.

Religia poate avea un rol formativ, poate oferi modele viabile de bunătate, de sfințenie, care să-i ghideze în viața de famile, în societate. Specialiștii susțin cu tărie necesitatea institute ionalizării educației religioase, invocând argumente de ordin cultural, sociologic, psihologic, istoric, ecumenic, teologic și pedagocic.

Educația religioasă poate devein un prilej de întărire interioară, de descoperire a idealurilor. Oamenii credincioși sunt mai cumpătați, mai echilibrați. De asemenea, morala de tip religios poate umple un gol sau ne poate ajuta să depășim momentele de criză din viața noastră. Cei care studiază religia, mergând pe firul istoriei, pot valoriza, din perspectivă contemporană, relizările neamului nostru, care s-a format și s-a perpetuat în și prin credința creștină. Ora de religie îi ajută pe copii să relaționeze, indiferent de confesiunea din care fac parte.

Scopul ultim al formării religioase, în tradiția creștină, este mântuirea. Pentru aceasta este necesar să se folosească toate prilejurile, inclusiv educația din cadrul școlii. Sunt mulți cei care întreabă de ce este necesară în viața tinerilor această oră de religie, iar răspunsul este unul simplu: această disciplină este condiționată de necesitatea religiei în viața noastră. Numai religia poate răspunde la întrebările ultime ale existenței umane. Primele școli au apărut pe lângă biserici, pentru că prima misiune a Bisericii este de a învăța.

Unii pedagogi cu renume au susținut că religia nu se învață, ea se simte. Trebuie să punem accent, spunea V. Băncilă, pe sentiment. Există și păreri contrare, cele mai multe, care susțin că acest lucru este o rătăcire, iar religia ar deveni un simplu sport afectiv, „o gimnastică sentimentală“.

Anastasia Popescu (cunoscută și cu numele de Mama Sica), într-un dialog cu Răzvan Bucuroiu despre statutul orei de religie, spunea: „Statul care nu are la bază religia nu va avea nicio morală; în măsura în care reformele noastre sociale, politice, culturale și economice se vor inspira din principiile morale și umanitare ale Evangheliei creștine, în aceeași măsură vor fi reforme durabile și sănătoase. În numele științei, adepții materialismului au încercat izgonirea lui Dumnezeu, dar marii savanti, gloriile științei, au proclamat existența lui Dumnezeu: Kepler, Pascal, Newton, Faraday, Pasteur. Deci, după datele istorice de până acum, religia a avut un rol covârșitor în dezvoltarea științei, în special religia creștină. Programele tehnice, ca să fie cu adevărat folositoare, trebuie adecvate setei noastre de spiritualizare. Învățământul religios este obligatoriu.“

Închei acest scurt demers, amintind de un copil de clasa a VIII-a, care, întrebat fiind cum ar fi orarul fără religie, a răspuns: ,,ca un trup fără suflet“.

* Claudia Vacariu este profesoară de religie la Liceul Teoretic „Miron Costin“ din Iași