„Orele de religie necesită implicarea totală a profesorilor“
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a întâlnit, în perioada 11-12 septembrie 2014, cu profesorii de religie de pe cuprinsul judeţului Suceava. În cadrul întâlnirii s-au prezentat realizările, dar şi neajunsurile care privesc desfăşurarea normală şi eficientă a procesului instructiv-educativ.
Profesorii de religie din zona de munte a judeţului Suceava s-au reunit joi, 11 septembrie 2014, la sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen şi a fost organizată la iniţiativa pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector al Sectorului învăţământ religios din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. O zi mai târziu, în sala Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a avut loc consfătuirea dascălilor care predau religia în zona Sucevei, Rădăuţilor şi Fălticenilor. S-a adus la cunoştinţa profesorilor ultimele hotărâri şi s-au amintit cele mai importante puncte din lucrările care s-au desfăşurat la Constanţa, unde a avut loc Consfătuirea naţională a preoţilor şi profesorilor de religie. „Ne-am bucurat la Constanţa de ospitalitatea şi de cuvintele Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Astăzi (n.r. vineri, 12 septembrie 2014), am avut deosebita plăcere să ne bucurăm de prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Pimen, care poartă de grijă de buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ şi a predării orelor de religie în şcoală. Orele de religie necesită o implicare totală a profesorilor. Profesorii şi-au luat acest jug al misiunii şi al propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu în sufletele şi în inimile tinerei generaţii, pe care o dorim să fie o generaţie de buni creştini, statornici în credinţa ortodoxă şi apărători ai tradiţiilor“, a spus pr. prof. Gheorghe Hostiuc.
„Profesorii noştri sunt dedicaţi“
Lucrările consfătuirilor profesorilor de religie din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor au constat în darea de seamă prezentată la Sectorul teologic educaţional al Patriarhiei Române, vizând predarea orelor de religie în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. S-a discutat despre realizările, dar şi despre neîmplinirile şi neajunsurile care privesc desfăşurarea normală şi eficientă a procesului instructiv-educativ. Toţi cei prezenţi au fost interesaţi să afle noutăţile ce privesc programa şcolară, manualele şi concursurile şi olimpiadele care se vor desfăşura în anul şcolar 2014-2015. „Ne bucurăm că profesorii noştri sunt dedicaţi şi dau din sufletul şi din cunoştinţele lor copiilor, transmiţându-le acestora cuvântul lui Dumnezeu. Biserica îşi pune mari speranţe în tânăra generaţie, de aceea în cuvântul de învăţătură pe care Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen l-a ţinut, a împărtăşit dorinţa ca preoţii şi profesorii de religie să se implice activ în predarea orelor de religie, să menţină nestinsă flacăra credinţei şi să lăsăm în urmă o generaţie de tineri şi de copii credincioşi, care reprezintă viitorul Sfintei noastre Biserici“, a adăugat pr. prof. Gheorghe Hostiuc. În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor sunt încadrate 298 de cadre didactice, 260 cu normă întreagă, ceilalţi având completări de norme sau la plata cu ora. În prezent, sunt 59 de profesori cu gradul I, 79 de profesori cu gradul II, 98 cu definitivatul, iar restul sunt profesori debutanţi.