174 de pakistanezi botezaţi în Ortodoxie

6 Martie 2012 11:11 Ortodoxia în lume

Cu binecuvântarea Mitropolitului Ilarion al Bisericii Rusiei înafara graniţelor, s-a sfinţit o nouă biserică în Sargodha, Pakistan în 30 ianuarie 2012. Preotul Adrian Augustus, un paroh din Sidney a călătorit până în Pakistan, unde a botezat şi a miruns 174 de oameni.

Pr. Adrian vorbeşte despre ajutorul pe care l-a primit de la Preotul anglican Mushtaq Andrews care i-a sponsorizat viza de intrare în Pakistan. Aici a fost imediat arestat pe motiv că propovăduieşte creştinismul, o religie persecutată dur în Pakistan. După o perioadă de arest, a fost eliberat graţie intervenţiei unui parlamentar creştin pakistanez, Tahir Naveed Chaoudhary, care a intervenit pentru el.

Odată ajuns la comunitatea de pakistanezi care dorea să se creştineze, Părintele Adrian a ţinut o omilie misionară şi catehetică de 2 ore şi jumătate, în care a vorbit despre principiile fundamentale ale credinţei creştine: Întruparea Fiului lui Dumnezeu, planul divin, profeţiile, Maica Domnului, Moartea pe Cruce a lui Hristos, Învierea, minunile, formarea Bisericii, Duhul Sfânt, misiunea apostolilor, episcopat, Sfintele Taine, eshatologie, icoane, părinţii Bisericii, cele 7 Sinoade ecumenice, post, rugăciune etc.

După omilie, părintele a botezat şi miruns 174 de oameni în timpul a două slujbe, care au durat toată noaptea. De asemenea, 2 preoţi romano-catolici şi-au exprimat dorinţa să intre în ortodoxie, ei urmând să se adreseze Mitropolitului Ilarion. În Pakistan, a fost trimis un preot ortodox. Este cea de-a 3-a Biserică ortodoxă deschisă în Pakistan.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.rocor.org.au

Citește alte articole despre: ortodoxie, misiune, creștinism, botez, persecuție, Australia, Pakistan, omilie, Asia

Ultimele din categorie