„Înainte de Marea Schismă din 1054, toată Europa era ortodoxă”

Ortodoxia în lume

„Înainte de Marea Schismă din 1054, toată Europa era ortodoxă”

    • „Înainte de Marea Schismă din 1054, toată Europa era ortodoxă”
      „Înainte de Marea Schismă din 1054, toată Europa era ortodoxă”

      „Înainte de Marea Schismă din 1054, toată Europa era ortodoxă”

În luna noiembrie, ediția în limba engleză a saitului grecesc cafebabel.com a publicat un interviu cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Discuția a avut loc la reședința Patriarhiei Ecumenice din cartierul Fanar al Istanbulului. Patriarhul a vorbit atât despre dificultățile Bisericii Ortodoxe în Turcia, despre inițiativele private de a forța statul turc să cedeze catedrala Sfânta Sofia cultului ortodox, despre preocupările sale ecologice dar și despre globalizare și despre valorile pe care Ortodoxia le mărturisește lumii de azi. Mai multe, în cele ce urmează.

Papa a vizitat recent Regatul Unit al Marii Britanii și, cu ceva mai mult timp în urmă, Patriarhia Ecumenică. Dat fiind că Patriarhia Ecumenică se numără printre membrii fondatori ai Consiliului Mondial al Bisericilor, considerați că este posibilă o unire a tuturor Bisericilor?


Încă din vremea predecesorilor mei, Athenagoras și Dimitrios, Patriarhia Ecumenică a condus dialogul dintre confesiunile creștine, iar noi, de asemenea, ne implicăm în mișcarea ecumenică. În timpul vizitei Papei la Patriarhia Ecumenică, am semnat o declarație comună, iar papa a recitat “Tatăl nostru“ în timpul slujbei ortodoxe. Mai mult, Patriarhia Ecumenică participă la Conferința Bisericilor Europene. Noi sprijinim dialogul, în ciuda prăpastiei care ne desparte, adâncită în zece veacuri de diviziune. De pildă, acum discutăm problema primatului papal, examinând cum stăteau lucrurile în primul mileniu, când mărturiseam aceeași credință, și, de asemenea, ce s-a schimbat și de ce s-au schimbat de atunci unele lucruri. Această problemă, alături de Filioque, constituie cel mai problematic punct de diviziune. E drept că drumul spre refacerea unirii este lung, însă nu suntem descurajați. Dimpotrivă, facem tot ce ne stă în putință să clădim un pod peste prăpastia care ne desparte acum.

Schimbare de atitudine a Turciei
 
În august, ați oficiat o Liturghie istorică la Mănăstirea Soumela în apropiere de Trebizonta, iar câteva luni după aceea în Biserica Armeană a Sfintei Cruci în Lacul Van, în Turcia. Credeți că astfel de acțiuni contribuie la întelegerea reciprocă și creșterea respectului pentru libertățile religioase din această țară? Ar fi posibil ca următorul pas să fie redeschiderea Seminarului Teologic din Halki?


Suntem foarte încântați de aceste progrese, care demonstrează o schimbare de atitudine a Turciei. Ce s-a întâmplat la Panagia Soumela dovedește că acest loc (care, în mod oficial, este un muzeu) poate servi, o dată pe an, ca un lăcaș de cult, așa cum se specifică în permisiunea oficială pe care am primit-o. Acest fapt este în avantajul tuturor. Statul turc întelege că nu suntem o amenințare ci că, dimpotrivă, noi arătăm dragoste și lucrăm pentru binele țării. Dincolo de beneficiile materiale, ce rezultă din încurajarea pelerinajelor, astfel de acțiuni sunt dovada că respectul pentru libertatea religioasă este în creștere, iar acest fapt consună cu principiile și valorile ce definesc drepturile fundamentale ale omului.
Legat de Seminarul de la Halki suntem foarte optimiști. Credem că situația va fi rezolvată în anul 2011, când se împlinesc 40 de ani de la închiderea școlii. Suntem gata să primim studenți din Turcia și din străinătate, la fel ca și în trecut. Astfel, vom putea să ne instruim clerul necesar funcționării Patriarhiei Ecumenice, care, după cum știti, are eparhii în multe părți ale lumii, cum ar fi Statele Unite, Europa de Vest și de Est, Australia, Corea, Hong Kong, America de Sud și Centrală etc.
 

Turcia pare să realizeze, din ce în ce mai mult, că Patriarhia Ecumenică nu este doar o eparhie a grecilor din Constantinopol, ci o instituție universală și că, nepunându-i restricții, ci mai degrabă sprijinindu-i activitățile, statul turc are mult de câștigat. Împărtășiți acest punct de vedere și aveți dovada că Turcia își schimbă politica?


Putem rezuma poziția actuală a guvernului turc într-un singur cuvânt: contraproductivă.
Este contraproductivă nu doar pentru noi ci, în primul și în primul rând, pentru interesul național al Turciei. În orice caz, ultimele evenimente sunt pozitive. Se înțelege că noi nu avem, nici pentru prezent, nici pentru viitor, aspirații ori interese politice. Din când în când, se susține că intenționăm crearea unui al doilea Vatican în Fanar. Am dori să ni se arate, în mod concret, cum s-au manifestat aceste intenții. Astfel de temeri nu sunt serioase.
Realitatea e că se observă o schimbare de atitudine, iar noua Lege a Minorităților reliefează, de asemenea, această direcție. Noua lege nu ne rezolvă toate problemele, însă, în mod sigur, oferă mai multă libertate de mișcare minorităților. Recent, un cetățean turc creștin-ortodox a fost ales ca membru în Comisia de Stat pentru Administrarea Minorităților, la Ankara, organism care se întrunește o dată la două săptămâni. Acestea sunt evenimente fără precedent și ne produc o mare bucurie. În plus, prim-ministrul nostru, Recep Erdogan, a vizitat orfelinatul grec din Buyukada, chiar înainte de anunțarea deciziei Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care consfințea dreptul nostru de proprietate pentru acest așezământ. Gestul primului ministru a fost unul admirabil, plin de simbolism politic.
După cum știți, prestigiul Patriarhiei Ecumenic în Biserica Ortodoxa mondială este imens, iar acest fapt este benefic pentru Turcia. Eforturile noastre de a clădi pacea și de a promova respectul dintre oameni de diferite credințe este bine cunoscut și confirmat de faptul că fiecare politician care vine în Turcia, vizitează întotdeauna și Patriarhia Ecumenică. Suntem optimiști, prin urmare, însă insistăm asupra drepturilor noastre.

Ce părere aveți despre noua viziune reconciliantă a guvernului turc cu privire la minorități?


Deși aceasta este o problemă politică, nu putem rămâne tăcuți. Nu este niciun secret că suntem într-adevăr bucuroși de acești pași ai guvernului turc. Sprijinim această abordare. Sperăm că va continua și în viitor. Mai mult, așa cum am afirmat anterior, credem că astfel de negocieri vor defini Turcia ca o țară tot mai democratică, acesta fiind motivul pentru care noi sprijinim integrarea ei cu drepturi depline în Uniunea Europeană.
 

Un grup greco-american condus de domnul Chris Spyrou a vrut să organizeze o ceremonie religioasă în Hagia Sophia, în Istanbul, apoi și-au anulat programul. Ați fost implicat în încercarea de a-i convinge să-și anuleze planul?



Nu cunoaștem această persoană. Nu știm cum de s-a putut gândi să organizeze o ceremonie religioasă fără să ne consulte, în calitatea ce o avem de arhiepiscop al orașului și fără să obțină permisiunea guvernului turc. Noi am obiectat, iar ei și-au anulat planul. Nimeni nu poate organiza o ceremonie creștin-ortodoxă în Sfânta Sophia fără a fi primit permisiunea atât din partea patriarhului ecumenic, cât și a guvernului turc. Nici măcar patriarhului ecumenic nu-i este îngăduit să slujească în alte țări fără permisiunea Bisericii de acolo și autorităților locale.
 

Patriarhia Ecumenică și-a asumat importantul rol de de a amplifica grija față de problemele de mediu
 
Ați fost numit “Patriarhul Verde“ datorită preocupărilor pe care le manifestați în probleme de mediu. Credeți că liderii religioși au capacitatea de influențare a guvernelor sau măcar a credincioșilor în chestiuni ce privesc mediul înconjurător?



Guvernele sunt foarte dificil de influențat. Interesele financiare creează asemenea presiuni, încât însăși influența politicienilor devine limitată, fapt care s-a văzut la Copenhaga (unde în 2009 s-a desfășurat o conferință pe teme climatice, n.red.). Pe de altă parte, însă, da, credem că putem cultiva printre credincioși o sensibilitate cu privire la problemele mediului.
Știți, această criză globală este în primul rând una a valorilor. Trebuie să înțelegem că suntem responsabili pentru transmiterea planetei noastre generațiilor următoare. Trebuie să încetăm să mai irosim resursele și să dăm și generațiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de bunătățile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu.
Cuvântul “ecologie“ provine din limba greacă: “eco“ și “logos“, unde “eco“ (oikos) înseamnă “casa noastră“. Pentru ca acest lucru să fie înțeles, mai întâi trebuie să conștientizăm că noi nu suntem stăpânii, ci administratorii acestei lumi, pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o. De aceea, ar trebui să avem grijă de aceasta lume, pentru ca să o putem încredința generației următoare. Patriarhia Ecumenică și-a asumat importantul rol de de a amplifica grija față de problemele de mediu, prin intermediul Simpozionului Ecologic Internațional pe care îl organizează anual.

Este ușor să combini modul de viață modern, bazat pe consum, și cumpătarea la care ne îndeamnă creștinismul? Mulți consideră că cele două modele sunt incompatibile.


Este esențial să schimbăm prezentul tipar mental și să abandonăm un mod de viață caracterizat de consum exagerat și lăcomie care, inevitabil, conduce la nedreptate socială și inegalitate. Apostolul Pavel învață că lăcomia duce la venerarea bunurilor materiale, care este idolatrie, cel mai mare păcat. Biserica învață nu lacomia, ci o viață marcată de echilibru. Evanghelia spune că oricine are două haine, să dea una din ele celui care nu are niciuna. Din păcate, am ajuns în punctul în care încercăm să smulgem chiar și haina aproapelui nostru, dara-mi-te să i-o mai oferim pe a noastră...
 

Vă este frică de globalizare? Mulți susțin că, bombardați din toate părțile cu tot felul de elemente disparate vom deveni un amestec fără identitate.


Globalizarea are câteva elemente pozitive pe care le sprijinim. Globalizarea favorizează acceptarea diferențelor dintre oameni și creează baza pentru ca aceștia să coopereze și să trăiască în pace. Cu toate acestea, așa cum spunea arhiepiscopul Christodoulos, există pericolul să devenim un fel de “carne tocată“. Aceasta, desigur, nu este de dorit. Susținem că fiecare popor ar trebui să păstreze elementele esențiale ale culturii sale, limba etc, care să îl definească și să îl individualizeze. Aceste elemente contribuie la individualitatea unui popor. Însă, în același timp, trebuie să fim creativi și să nu ținem aceste elemente într-un “borcan închis“, transformându-le în obiecte de venerație.
Știți, misionarii din secolul al VI-lea, Chiril și Metodiu, au fost mandatați ca delegați ai Patriarhatului Ecumenic să predice Evanghelia slavilor. Ca și rezultat, ei au creat alfabetul chirilic. Acesta este un lucru pentru care istoricul grec Paparigopoulos a acuzat Patriarhatul, susținând faptul că acești misionari nu au convertit slavii la ortodoxia greacă. Patriarhia Ecumenică din acele vremuri i-a recunoscut ca popor pe slavi. Noi am crezut că trebuie sa-i respectam și să le predicăm Evanghelia în propria limbă, nu să-i deznaționalizăm. În acest fel, am apărat atât identitatea greacă, cât și pe cea slavă. Așa că acum toate popoarele de origine slavă – rușii, bulgarii și sârbii – sunt recunoscători Bisericii Mame a Constantinopolului.

“Noi nu am avut un «caz Galileo»…“
 
Ce poate să dăruiască tineretului Europei credința și mărturia Ortodoxă? Este ușor pentru un european vestic, cu o formație catolică ori protestantă, să îmbrățișeze concepte și valori ortodoxe?


Cum am spus mai devreme, problemele sunt interconectate – social, economic și ideologic. Tinerii de azi se simt nesiguri. Biserica Ortodoxă are de oferit credința originală, așa cum exista în timpul primelor zece secole ale drumului nostru comun cu Vestul. Cu alte cuvinte, credința și Biserica: adevăratul trup al lui Hristos. Înainte de Marea Schismă din 1054, toată Europa era ortodoxă. Așadar, Biserica este chemată să ofere simplitatea și autenticitatea credinței ortodoxe. Biserica Ortodoxă învață autenticitatea, moralitatea ascetică și spiritualitatea. Toate acestea lipsesc din bisericile Romano-Catolică și Protestantă.
Vestul nu s-a mai adăpat din aceste valori, iar acest lucru cauzează nostalgia manifestată astăzi de Occident. În anii trecuți, tot mai multe cărți liturgice ale Bisericii Ortodoxe au fost traduse și publicate în țări non-ortodoxe. În afară de cărțile teologice, călăuzirea spirituală poate fi aflată și în alte cărți, precum Filocalia, care se bucură de mare apreciere și din partea non-orotodocșilor. Spiritualitatea ortodoxă acordă o deosebită atenție evlaviei și rugăciunii; și, de asemena, evidențiază în mod deosebit rolul inimii, în raport cu intelectul. Putem spune că Ortodoxia înseamnă tradiție, experiență și întelepciune condensată.

Știința și credința sunt incompatibile sau pur și simplu au alți destinatari și alt conținut? Recent, Stephen Hawking a provocat agitație cu afirmațiile sale cum că universul ar putea exista și fără un Creator. Cum semnificați astfel de afirmații? Care este răspunsul Bisericii?


Nu consider credința și știința ca fiind opuse, ci mai degrabă ca drumuri paralele. Ele sunt complementare, pentru că duc către același scop al Adevărului. Știți, Einstein spunea odată: “Știința nu are nici un Dumnezeu, dar oamenii de știință au un Dumnezeu.“
Biserica Ortodoxă nu se împotrivește științei. Într-adevăr, există dovezi istorice că episcopii noștri au fost printre cei mai eminenți oameni de știință. Mănăstirile ortodoxe au păstrat manuscrisele grecești și le-au făcut cunoscute Vestului. Sfântul Grigorie Palama a studiat filosofia lui Aristotel. Mai mult, Biserica noastră are o sfântă numită Epistimi (care înseamna “știință“ în limba greacă) și o sfântă Ipomoni (care înseamnă “răbdare“). Noi nu am avut un “caz Galileo“…
Afirmații ca acelea ale lui Stephen Hawking sunt respectabile, dar nu aduc nici o câștig. Astfel de declarații sunt provocatoare și un reușesc decât să-i despartă pe oameni. Abordarea noastră este aceea că toate elementele universului creat - cerul, oceanele, plantele etc. - nu au putut fi generate de întâmplare, ci că mărturisesc despre existența unui Creator. Acum câteva zile, am făcut o plimbare prin grădină împreună cu câțiva prieteni. Cum țineam o floare, am observat ce perfectă și frumoasă era și cât de înțelept era meșteșugită din alte mii de alte floricele: o adevărată încântare pentru ochii privitorului. Așa ceva nu poate apărea din întâmplare.
 

O imensă greutate istorică
 
Cum resimțiți greutatea de a ședea pe tronul Sfântului Ioan Hrisostom, al patriarhului Fotie ori Ghenadie?


Este o imensă greutate istorică. Acești oameni au fost titani ai credinței și cunoașterii. Desigur, noi, personal, nu putem ajunge la nivelul lor. Dar să știți, acest tron este o cruce, pe care fiecare patriarh este obligat să o poarte. Noi suntem vocea unei instituții răsunătoare care a existat în acest oraș, Istanbul, de 17 secole și va rămâne așa, cu îndurarea lui Dumnezeu.

 

(Traducerea și adaptarea Andrei Andronic)