Șerpii Maicii Domnului

16 August 2013 23:46 Ortodoxia în lume

Minunea apariției șerpilor Maicii Domnului are loc de secole în timpul festivităților pentru cinstirea Născătoarei de Dumnezeu între 5 și 15 august în satul Markopoulo de pe insula Kefalonia, din Grecia. 

Micii șerpi apar la Biserica Ortodoxă a Maicii Domnului Langouvarda pe locul unei mănăstiri de maici cu același hram.

Povestea despre acești șerpi s-a născut în jurul anului 1705 când pirații au atacat mănăstirea. Rugându-se Fecioarei Maria să le ocrotească, maicile au fost transformate în șerpi pentru a nu fi luate prizoniere.

Șerpii au o cruce mică pe cap iar limbile sunt tot sub formă de cruce. Aceștia aparțin speciei Telescopus fallax, cunoscută și sub numele de Șarpele Pisică European, și apar în curtea bisericii și în împrejurimi, pe pereți și turnul clopotniței. Șerpii nu se tem atunci când se slujește și sunt inofensivi în timpul sărbătorilor. Odată cu încheierea Sfintei Liturghii de pe 15 august, devin ostili și agresivi și dispar în pustia din apropiere nemaiputând fi văzuți până anul următor.

Locuitorii satului îi consideră sfințiți, îi adună și îi aduc la icoana „Fecioarei Maria cu șerpi” (Panagia Fidoussa). Localnicii au mărturisit că în timpul celui de-al doilea război mondial și în august anul 1953 când a avut loc un cutremur distructiv pe insulă, șerpii nu au mai apărut. Aceștia interpretează asta ca pe un semn, și consideră că dacă șerpii nu apar înainte de 15 august se apropie un pericol.

Ultimele din categorie