Paginile de Facebook “Iisus în fiecare zi” şi “Biblia” adună milioane de cititori

Religia în lume

Paginile de Facebook “Iisus în fiecare zi” şi “Biblia” adună milioane de cititori

Cu peste 5 milioane de fani şi peste 2 milioane de interacţiuni, “Iisus în fiecare zi” (Jesus daily) este unul dintre cele mai active conturi din lume alături de contul "Biblia" (The Bible), cu 7 milioane de fani.

Ce este mai interesant pentru un utilizator de internet decât conturile Facebook “Los Angeles Lakers”, “Lady Gaga”, “Michael Jackson”? Contul “Iisus în fiecare zi”, care a fost declarat ca fiind cea mai vizitată pagină, conform “All Facebook”, o pagină de resurse şi calculare a audienţei.

Astfel această pagină despre Iisus a surclasat toate paginile starurilor de sport, muzică sau film. Acest fapt arată că credinţa religioasă este prezentă în viaţa majorităţii oamenilor şi în cultura actuală.  Oamenii au realizat că fără credinţa în Dumnezeu, toate lucrurile materiale ale acestei lumi devin fără de sens şi plăcerile vieţii devin o povară de nepurtat.

Cu peste 5 milioane de fani şi peste 2 milioane de interacţiuni, “Iisus în fiecare zi” este unul dintre cele mai active conturi din lume alături de contul “The Bible” (Biblia), cu 7 milioane de fani. Scopurile acestor pagini sunt similare, acelea de “a-L urma pe Iisus în fiecare zi şi de a facilita rugăciunea”.

Mark Brown, fondator al contului “The Bible”, care a început site-ul în 2009, doreşte să încurajeze oamenii să simtă prezenţa lui Dumnezeu prin rugăciune şi prin studiul Sfintei Scripturi. “Biblia nu este despre informaţie, ci despre transformare, prin Duhul Sfânt” spune acesta. Brown este preot Anglican şi vede în acest succes imens lucrarea lui Dumnezeu care cheamă pe oameni, pe toate căile, spre viaţa veşnică. În acest cont există şi o pagină cu întrebări şi răspunsuri despre credinţă.

De asemenea, Aaron Tabor, fondatorul paginii “Iisus în fiecare zi” a declarat pentru Christian Post că această misiune înseamnă aprofundarea vieţii în Hristos. Unul dintre aspectele extraordinare ale acestei pagini este şi faptul că peste 50.000 de oameni atei sau de alte religii Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitorul lor şi declară că vor să se boteze.

“Oamenii flămânzesc după o relaţie cu Dumnezeu, mai ales în aceste vremuri dure din punct de vedere economic, războaie, nesiguranţă şi rupere a familiilor. Oamenii sunt răniţi emoţional şi au nevoie de Hristos să le vindece inimile frânte” a spus Tabor, care este medic. Într-un mediu virtual plin de comercial, violenţă, plăcere, iluzie şi pornografie, aceste pagini sunt o chemare a utilizatorilor de internet spre o viaţă adevărată.  

Ca o reacţie la audienţa imensă a acestor site-uri, atacurile hackerilor ateişti nu au întârziat să apară.

În prezent, există 600.000 de membri ai acestor site-uri în Filipine şi Indonezia şi câteva sute de mii în Africa.

Site-urile conţin o mulţime de rugăciuni, studii, comentarii, cărţi, imagini, informaţii despre viaţa creştină şi despre Sfânta Scriptură.