Acum 14 ani în satul Ipwasi, nu departe de Centrul nostru misionar Biserica noastră ortodoxă a decis să construiască o şcoală căci ce poate aduce mai multă lumină sau mai multă schimbare în viața unui om, pe lângă credință, decât educația?  

În ziua de sâmbătă, 25 februarie la Sfânta Liturghie în  Biserica Bunei Vestiri din satul dintre dealuri au fost prezenți toți elevii de la şcoala primară din sat.

La finalul slujbei, după parastas, copiii au aşteptat cuminți, cu o  nerăbdare lipsită de îndrăzneală farfuria plină de orez, fasole şi varză călită.

Felul acesta de mâncare, considerat boieresc pentru ei este foarte rar în zilele acestea. 

De ce rară această mâncare ce pentru noi este poate prea simplă, sau chiar deja... de post, înainte de vreme? 

Mâncarea lor de zi cu zi constă dintr-un soi de cir de mămăligă moale numit ugali alături de care pun nişte verdețuri călite. 

Aceste verdețuri sunt frunze de dovleac ori frunze de fasole iar poate câteodată spanac sau un fel de știr sălbatic.Călite în foarte puțin ulei alături de care au pus o ceapă şi o roşie aceste verdețuri sunt felul unic de mâncare dintr-o zi.   

De altfel, aceasta este mâncarea din fiecare zi a anului, exceptând poate rarele zile când au orez şi fasole. Anul are şi aici 365 de zile.

Despre carne nici nu poate fi vorba. Brânză nu există. N-au gustat. Ouă? Prea rar ca să putem să le aducem în discuție.

O pricină din care, pentru noi, să vorbim aici oamenilor despre postul de mâncare este oarecum de prisos. Aici e mai mereu post.

Prilej de îmbuibare nu există şi nici pericol de mâncat brânzeturi fine sau cărnuri speciale.

Oamenii de rând, din sat, nu cresc animale. Nu au unde şi nici nu ar avea cum. O vacă e o avere. Doar massaii sunt crescători de animale că aşa e dat din istorie. Pe lângă casele oamenilor abia dacă vezi găini, iar acestea sunt folosite de cele mai multe ori ca monedă de schimb. 

Daca ai o urgență în familie, cineva este bolnav, vinzi o găină, cumperi medicamente sau plăteşti analizele la spital.
 
Nu e ceva foarte străin de noi. Unii îşi mai amintesc şi de pe la noi poveştile străbunicilor sau bunicilor care procedau aşa la vreme de restrişte.

Aici, dacă a fost trimis copilul sau copiii acasă de la şcoală pentru că nu aveau caiete pe care să scrie, sau uniformă, vinzi o găină sau cauți de lucru la sapă cu ziua ca să poată aceştia continua şcoala. 

Dar la sapă se merge doar în sezonul ploios ce începe în lunile decembrie-ianuarie şi ține de obicei până în luna aprilie. 

Anul trecut însă a plouat foarte puțin.

Ultima ploaie din anul 2022 a  fost la începutul lunii martie. 

Exact când să înceapă să rodească porumbul, alimentul de bază, a început sezonul secetos şi totul s-a uscat pe câmp. Cirul cel de toate zilele a devenit lux.

Acest lucru a atras după sine o creştere a prețurilor la alimente.

Tot timpul este greu pentru oamenii de aici dar în mod deosebit pentru mamele de aici. 

Să alergi încolo şi încoace pentru a găsi ceva de lucru şi apoi să chiverniseşti banul în aşa fel încat să ai şi pentru săpun şi pentru școală şi pentru apă, pentru că şi apa se cumpără dacã nu este un râu în zonă sau o fantână săpată din care să poată scoate liber.
 
La fântânile unde apa este "la liber" cozile la apă sunt mari dar e gratis.

Viața este foarte aspră aici.

De aceea încercăm sa ajungem în fiecare săptamână în câte o parohie pentru a fi împreună la Sfânta Liturghie şi la final  să  îi bucurăm pe oameni cu o farfurie de mâncare mai consistentă. Căci după ce iau Pâinea Vieții - şi aici aproape toți cei ce participă la Sfânta Liturghie iau Sfânta Împărtăşanie aceştia se bucură  apoi şi de masa de praznic.

Pentru noi nu e puțin lucru ca elevii să primească pe lângă masă şi un ghiozdănel de pânză şi 2 caiete, pix, creion şi un pachet, două de biscuiți. Şi mai ales pentru ei nu e puțin lucru.
 
Când îi vedem tăind drumul printre case sau peste dealuri mândri şi bucuroşi cu ghozdanele noi în spate, spunând că le au de la Biserica Ortodoxă - ca pe  mărturisire de credință, ne bucurăm şi noi pentru bucuria lor.

Nu e mult ceea ce putem oferi, dar contează că cineva se gândeşte la ei, la nevoile lor, la parohia lor şi poate tocmai acest lucru îi face să vină tot mai mulți să se boteze în Biserica ortodoxă.

Mulțumim tuturor celor care în ultimii ani au decis ca să facă pomeniri pentru cei dragi ai lor trecuți la Domnul aici. Oferind acestor oameni ceva mai mult decât... cirul cel de toate zilele.

Ne dorim ca să ne întâlnim cu toții în Rai.

Cu toți cei ai dumneavoastră pentru care faceți pomenirile şi cu toți ai noştri, de aici, din satele Tanzaniei pentru care pomana deşi doar orez sau când se poate un pic de carne a devenit pe acest pământ zi de sărbătoare. Să ne bucurăm cu toții în Rai şi să cântăm împreună, Hristos a Înviat!

Intrați aici, dacă doriți să donați și să sprijiniți activitatea Centrului Misionar Ortodox din Kidamali, Tanzania