O doamnă în vârstă, în timpul unei călătorii, a cumpărat un frumos papagal pentru fiica sa, Monica, care îşi sărbătorea cinci ani de la căsătorie. La întoarcere, doamna cea vârstnică s-a îmbolnăvit şi din această cauză a poposit într-un alt oraş, până ce tusea şi răceala i-au trecut. În clipele de odihnă ce le-a avut până s-a însănătoşit, a învăţat papagalul să rostească şi câteva cuvinte.

Când în sfârşit a ajuns la fiica sa şi i-a dăruit papagalul, acesta a început să strige:

- Ce mai faci, dragă Monica?

Dar, îndată, după aceste cuvinte, papagalul a început să imite tusea bătrânei. Toţi au izbucnit într-un hohot de râs. A râs şi Monica, dar mai apoi i-a zis mamei sale:

- Dragă mamă, îţi mulţumesc din suflet, dar e prostesc faptul că papagalul, în loc să se mărgi­nească la întrebarea pe care l-ai învăţat, imită şi tusea dumitale.

Mama Monicăi a vrut să scape de această pa­săre, dar ginerele său a oprit-o şi i-a zis:

- Oricât ar fi de nepotrivită situaţia, ea ne pune înainte o învăţătură înţeleaptă: trebuie să-i imităm pe ceilalţi numai în lucrurile cele bune şi de folos şi nicidecum în cele rele şi vătămătoare.

(În căutarea bucuriei. Povestiri pentru copii, părinți și bunici, Editura Sophia, București, 2009, p. 77)