Paraclisul Bisericii Straja II, sfințit de trei ierarhi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Paraclisul Bisericii Straja II, sfințit de trei ierarhi

Trei ierarhi au participat duminică, 1 octombrie 2023, în ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, la sfințirea paraclisului bisericii Straja II. Credincioșii s-au închinat și la un fragment din lemnul Sfintei şi de viaţă dătătoarei Cruci, odor adus din Grecia cu prilejul celui de-al doilea hram al bisericii.

În mijlocul credincioșilor și al pelerinilor s-au aflat cu acest prilej trei ierarhi ai Bisericii noastre, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Ierarhii au fost așteptați la intrarea în localitate, iar o caleașcă i-a condus până la biserică, unde, în sunetul clopotelor și al buciumelor, au fost întâmpinați de preoți și credincioși. Aceștia s-au închinat apoi la un fragment din lemnul Sfintei  Cruci, odor de mare preț ce a ajuns pentru câteva zile în țara noastră cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și prin mijlocirea Înaltpreasfințitului Părinte Ignatie, Mitropolit al Demetriadei.

Cei trei arhierei prezenți la sărbătoarea hramului au oficiat slujba de târnosire a paraclisului aflat la demisolul locașului de cult, ca urmare a finalizării lucrărilor de amenajare desfășurate în ultimii ani. A fost pecetluită masa Sfântului Altar și a fost binecuvântat interiorul prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir.

În continuare, pe un podium special amenajat în curtea locașului de cult, arhiereii au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și clerici de la Centrul Eparhial Suceava.

Totodată, între cei prezenți s-au numărat arhim. Nectarie Yfantidis, stareț al Mănăstirii Ano Xenia din Volos, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți,  precum și slujitori ai sfintelor altare ale unor parohii din împrejurimi, și pr. Constantin Oprea, paroh și consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, gazda acestui eveniment deosebit de important pentru întreaga comunitate.

După citirea fragmentelor din pericopele evanghelice rânduite pentru această zi, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a explicat rolul și rodul iubirii vrăjmașilor. Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre simbolistica pecetluirii Sfintei Mese, subliniind importanța înveșmântării cu lumină și har a paraclisului închinat Acoperământului Maicii Domnului, eveniment istoric pentru această parohie.

La momentul rânduit, teologul Sebastian Maruseac a fost hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Suceava cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.

A urmat oferirea distincțiilor de vrednicie, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic,  binefăcătorilor și sprijinitorilor lucrării Bisericii, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat Ordinul „Crucea Bucovinei” și Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” fiilor satului care s-au arătat apropiați Bisericii, sprijinind lucrarea acesteia.

La final, pr. paroh Constantin Oprea a adus cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la bucuria acestor zile deosebite și le-a dăruit ierarhilor prezenți și oaspetelui din Grecia, din partea tuturor credincioșilor parohiei, câte o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul, un prosop tradițional brodat și câte un ou de struț încondeiat și pictat cu Acoperământul Maicii Domnului.

În aceste zile de sărbătoare, credincioșii din împrejurimi și nu numai au venit să se închine cu evlavie la o părticică din lemnul a ceea ce a reprezentat Altarul de jertfă al Mântuitorului, Crucea pe care Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, iar astăzi au trecut prin Sfântul Altar nou sfințit.

Racla cu fragmentul din lemnul Sfintei Cruci va rămâne la biserica Parohiei Straja II, Protopopiatul Rădăuți, până în dimineața zilei de luni, 2 octombrie 2023, când va fi dusă înapoi în Grecia.

Scurt istoric

Piatra de temelie a Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Straja, județul Suceava, a fost pusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, iar construcția a fost realizată între anii 2010-2016 în stil clasic moldovenesc, ștefanian, cu sprijinul credincioșilor din Straja și al binefăcătorilor din împrejurimi.

Biserica este construită pe o fundație solidă din fier-beton și este înălțată în întregime din lemn, având la demisol paraclisul închinat Acoperământului Maicii Domnului. Acoperișul bisericii a fost realizat din tablă de cupru, crucile de pe turle au fost aduse de la Kiev, iar catapeteasma și mobilierul interior au fost executate la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Noua parohie din jurul bisericii a fost înființată în anul 2016 prin decizia Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar paroh al acestei comunități a fost numit pr. Constantin Oprea.

Biserica a fost sfințită la data de 21 februarie 2016. Slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord.

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

Citește despre: