Paraclisul catedralei Mănăstirii Hadâmbu şi-a serbat hramul
În ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, duminică, 6 decembrie 2020, paracliscul Catedralei „Acoperământul Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu şi-a serbat hramul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, alături de un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului. Credincioşii din satele din jurul aşezării monahale şi din alte zone ale ţării s-au rugat împreună la acest ceas de sărbătoare. Răspunsurile la strană au fost oferite de părinţii aşezării monahale şi de câţiva tineri care frecventează sfintele slujbe de la Mănăstirea Hadâmbu. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, părintele Dumitru Apetrii de la Parohia Botoşăniţa Mică - Grămeşti, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, a făcut referire la viaţa şi virtuţile Sfântului Ierarh Nicolae. În acelaşi timp, a amintit de minunea pe care Sfântul Ierarh Nicolae a săvârşit-o la Mănăstirea Hadâmbu prin faptul că l-a rânduit pe arhimandritul Nicodim Gheorghiţă să transforme acest loc într-un colţ de rai. La rândul său, părintele stareţ a mulţumit tuturor pentru că s-au rugat împreună la acest ceas de sărbătoare şi i-a îndemnat pe oameni să se roage mai mult pentru ca Bunul Dumnezeu să izbăvească lumea întreagă de boală. Amintim că Paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Nicodim de la Tismana” a fost sfinţit în toamna anului 2005 de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, în acea vreme consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovieni. În acest locaş de închinăciune se oficiază sfintele slujbe pe timp de iarnă.