Paraclisul de iarnă al Mănăstirii Hadâmbu, în straie de sărbătoare
Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” de la demisolul Catedralei „Acoperământul Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu şi-a serbat luni, 6 decembrie 2021, hramul.
Programul liturgic a început cu slujba Acatistului. În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, împreună cu un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului. Numeroşi credincioşi s-au rugat împreună la acest ceas de sărbătoare.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de către părintele Dumitru Apetrii de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Botoşăniţa Mică, comuna Grămeşti, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava.
Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit tuturor pentru că s-au rugat împreună în ziua cinstirii primului ocrotitor al Mănăstirii Hadâmbu. Pelerinii au primit la ieşirea din sfântul locaş un pahar cu vin, fructe şi dulciuri.
Amintim că paraclisul de iarnă al aşezării monahale mai are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana. Acesta a fost sfinţit în anul 2005, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, pe atunci vicar administrativ al Eparhiei Iaşilor. Aici sunt adăpostite într-o raclă fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.